Afacerile Rautaruukki la nivel global au crescut anul trecut cu 26%, pana la 2,4 miliarde euro

Data publicarii: 10-02-2011 | Afaceri
Cifra de afaceri a producatorului finlandez de solutii metalice pentru constructii Rautaruukki a crescut anul trecut la nivel global cu 26%, pana la 2,4 miliarde euro, fata de 1,9 miliarde euro in anul anterior, potrivit datelor anuntate miercuri de companie.

Acest avans a avut la baza cresterile in ceea ce priveste numarul comenzilor, unde s-a inregistrat o majorare de 34%. Totodata, compania a realizat anul trecut un profit operational de 38 milioane de euro. Pentru acest an, Rautaruukki estimeaza cresterea afacerilor cu 25% la nivel global.

De asemenea, in Romania, Ruukki a inregistrat in 2010 un avans al afacerilor de 18%, comparativ cu 2009.

"De cealalta parte, Ruukki Romania, divizia locala a grupului Rautaruukki, a inregistrat in 2010 o crestere a cifrei de afaceri de 18% pe piata autohtona, peste estimarile initiale care vizau un avans de 10%. Reprezentanta din Romania asigura si managementul operatiunilor din Bulgaria. Astfel, rezultatele cumulate pe cele doua piete indica un avans de 13%, dat fiind faptul ca piata din Romania a fost mai dinamica decat cea din Bulgaria. Cresterile de pe piata locala au fost sustinute de concentrarea pe lucrarile de renovare inregistrate la nivelul segmentului rezidential. Pe parcursul anului trecut Ruukki Romania a fost implicata in numeroase proiecte de mare anvergura", spun reprezentantii companiei.

"Comenzile au crescut pe toate domeniile pe care activam. Din punct de vedere geografic, cel mai mare avans in acest sens a fost inregistrat in Suedia si pe pietele pe care am intrat recent cu produse speciale de otel, cum ar fi Brazilia, China sau Turcia", a declarat presedintele si directorul general al Rautaruukki, Sakari Tamminen.

Reprezentantii companiei considera ca sunt suficiente motive pentru a considera anul 2011 unul mai bun din perspectiva business-ului. In acest an, comparativ cu 2010, Rautaruukki preconizeaza o crestere a investitiilor din domeniul industrial pe pricipalele piete pe care activeaza.

"Cresterea activitatii in industriile din care provin cei mai multi clienti ai companiei va duce la o cerere mai mare pentru produsele comercializate. Ne asteptam de asemenea ca preturile de comercializare ale produselor speciale din otel sa creasca in urma majorarii cererii si a pretului materiei prime", a adaugat Sakari Tamminen.

Rautaruukki furnizeaza componente metalice, sisteme si sisteme integrate pentru industria tehnologica si de constructii. Rautaruukki are operatiuni in 27 de tari si peste 11.800 de angajati. Compania este listata la bursa din Helsinki (Rautaruukki Oyj: RTRKS). Corporatia utilizeaza numele de marketing Ruukki. 

 

NewsIn

Tag-uri:
Ultimele stiri pe BankNews.ro: