ANAF: Declaratia unica a fost depusa de 82% dintre angajatori pana la data de 24 februarie
Data publicarii: Astazi, 25-02-2011 | Finante-BanciAgentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a anuntat vineri ca, pana in 24 februarie inclusiv, au fost depuse 385.251 de declaratii D112, reprezentand circa 82% din totalul declaratiilor de depus.
Formularele au fost transmise prin internet in proportie de 15%, restul fiind depuse in forma fizica, la ghiseu. Cele aproximativ 385.000 de declaratii depuse acopera un numar de 4.966.000 de asigurati.
"Pentru 37% dintre acestia, declaratiile au fost depuse online, ceea ce inseamna ca angajatorii cu numar mare de salariati au preferat depunerea prin internet", se arata in comunicat.
Cea mai mare parte din declaratii s-a depus in perioada 21-24 februarie (68% din totalul declaratiilor depuse), cu o medie de 42 de asigurati per declaratie in cazul depunerilor online si de 11 asigurati per declaratie in cazul depunerilor la ghiseu, potrivit ANAF.
ANAF aminteste ca 25 februarie este ultima zi de depunere a declaratiei D112 pentru obligatiile aferente lunii ianuarie. Declaratia unica (D112) cuprinde obligatiile de plata a contributiilor sociale, a impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, informatii care erau furnizate pana la implementarea acestui sistem catre patru institutii - ANAF, Casa de Pensii (CNPAS), Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), Casa de Sanatate (CNASS).
Nedepunerea sau depunerea cu intarziere a formularului 112 constituie contraventie si se sanctioneaza potrivit legii, cu amenda de 500 - 1.000 lei pentru persoane fizice, respectiv 1.000 - 5.000 lei pentru persoane juridice.
Potrivit ANAF, in situatia in care angajatorul nu depune in mod repetat declaratia lunara, acesta va fi declarat inactiv, cu consecintele legale ce decurg de aici.
Conform evidentelor fiscale, numarul total de contribuabili ce au obligatia depunerii D112 (angajatori si asimilati acestora) este de aproape 470.000.
"Dat fiind numarul mare de contribuabili cu obligatii declarative ce nu au efectuat inca operatiunile de depunere, conducerea ANAF a decis suplimentarea numarului de ghisee pana la 1.717 de unitati, la care se adauga 46 de ghisee puse la dispozitie de catre Casele de asigurari sociale in judetele Brasov, Constanta, Cluj si Iasi, precum si in municipiul Bucuresti", se mai arata in comunicat.
In plus, s-a decis ca in zilele de 24 si 25 februarie la toate unitatile ANAF de primire a declaratiilor sa se lucreze in doua schimburi, in intervalul orar 08.00-20.00, urmand ca, daca situatia o cere, programul sa fie prelungit si dupa orele 20.00, astfel incat sa fie inregistrate declaratiile de la toate persoanele aflate fizic la ghisee.
Pana la data de 1 iulie 2011, contribuabilii vor putea depune noul formular fie prin internet, fie la ghiseu. Depunerea prin internet presupune achizitionarea unui certificat digital calificat de semnatura electronica emis de furnizorii autorizati si inrolarea acestuia la organele fiscale.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall