O echipa de experti ai FMI se afla intr-o misiune tehnica la sediul ANAF, in perioada 7-20 aprilie

Data publicarii: 11-04-2011 | Finante-Banci


O echipa de experti ai FMI se afla la sediul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) in perioada 7 -20 aprilie, intr-o noua misiune tehnica privind metodele indirecte de control si cresterea gradului de conformare in randul persoanelor fizice cu venituri sau averi mari.

"Misiunea FMI se desfasoara in conformitate cu angajamentele asumate de Guvern in cuprinsul scrisorii suplimentare de intentie agreata cu Fondul la data de 10 martie 2011. Aceasta misiune are ca scop monitorizarea stadiului implementarii recomandarilor formulate de expertii Fondului in cuprinsul raportului misiunii anterioare a FMI, pe aceeasi tema, organizata la Bucuresti in perioada 24 ianuarie - 4 februarie 2011", se arata intr-un comunicat transmis duminica de ANAF.

Misiunea FMI are ca scop asigurarea suportului documentar pornind de la buna practica internationala in domeniu, necesar elaborarii procedurii de analiza de risc care va conduce la selectarea persoanelor fizice ce vor fi verificate, document ce vine in completarea H.G. nr. 248/17.03.2011 privind aprobarea procedurii de aplicare a metodelor indirecte pentru stabilirea bazei impozabile ajustate.

Totodata, echipa FMI are in vedere elaborarea unui proiect al organizarii interne a structurii responsabile cu verificarea situatiilor fiscale personale, ce se va organiza si functiona in cadrul ANAF si elaborarea unui proiect al procedurilor de lucru al acestei  structuri. De asemenea, analizeaza aspectele privind modul de abordare a pregatirii profesionale ce va fi necesara inspectorilor fiscali in vederea aplicarii corecte a metodelor indirecte de control.

"Personal sunt foarte multumit ca am reusit sa conturez aceasta directie de control din cadrul ANAF, care va verifica acele persoane fizice care realizeaza venituri mari sau au averi considerabile si care nu platesc statului roman impozitele aferente", a declarat presedintele ANAF, Sorin Blejnar.

El a precizat ca inspectorii fiscali ai acestei directii au beneficiat si beneficiaza in continuare de experienta unor specialisti precum cei de la FMI.

"Mi-am propus ca aceasta directie sa functioneze la standarde internationale si de aceea expertii care le vor oferi consultanta inspectorilor fiscali romani provin din tari unde aceste verificari se fac de zile si cu rezultate foarte bune: de la IRS - SUA si de la Fiscul francez", a mai spus Blejnar.

 

NewsIn