Investitorii straini au retras aproape 44 mil. euro de la BVB in T1

Data publicarii: 12-04-2011 | Bursa





Evolutia foarte buna a cotatiilor actiunilor de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in luna martie a fost sustinuta de intrarea unui numar ridicat de investitori la tranzactionare, din dorinta de a beneficia de dividendele anuntate pentru acest an. Valoarea actiunilor cumparate de investitorii autohtoni a ajuns la 121,45 milioane de euro, in crestere cu 71,61% fata de situatia din februarie. Investitorii autohtoni au fost mai activi decat in februarie si pe partea de vanzare, valoarea retragerilor rezidentilor ajungand la 114,61 milioane de euro, de 2,5 ori mai mare. In schimb, investitorii nerezidenti si-au diminuat activitatea la BVB, valoarea actiunilor achizitionate ajungand la 24,6 milioane de euro, in timp ce vanzarea a ajuns la 35,24 milioane de euro. 

Luand in considerare valoarea achizitiilor, investitorii locali de retail au plasat in martie 72,51 milioane de euro, de 3,13 ori mai mult decat in luna precedenta, prin 5.264 de conturi active, fata de numai 3.547 in februarie. Pe partea de vanzare, persoanele fizice locale au fost la fel de active, fiind retrase 63,11 milioane de euro (de aproape trei ori mai mult decat in februarie) prin 7.833 de conturi, fata de 5.048 in februarie. Fondurile de investitii locale au cumparat actiunile listate la BVB in valoare de 48,94 milioane de euro (in crestere de 2,77 ori fata de februarie), in timp ce retragerile au totalizat 51,49 milioane de euro, suma de doua ori peste cea din luna precedenta. Sume mai mari au r-tras insa fondurile de investitii straine, care au cumparat in valoare de 20,15 milioane de euro (cu 80,2% mai putin decat in februarie) si au vandut in valoare de 31,14 milioane de euro.

Integral in Fin.ro