Comisia Europeana a aprobat acordarea unor ajutoare de 1,3 miliarde lei pentru fermierii romani

Data publicarii: 21-04-2011 | Afaceri



Comisia Europeana (CE) a autorizat, miercuri, o schema de ajutoare de stat avand un buget de 1,3 miliarde lei (aproximativ 304 milioane euro), al carei obiectiv este sprijinirea fermierilor din Romania care intampina dificultati din cauza crizei economice.

Ajutoarele din cadrul acestei scheme pot fi acordate pana la 31 decembrie 2011 si vor lua forma unor subventii directe. Aceasta schema face parte din Cadrul temporar pentru masuri de ajutoare de stat destinate sa sprijine accesul la finantare in contextul crizei financiare si economice actuale, adoptat de Comisie in decembrie 2010 pentru a permite statelor membre sa acorde ajutoare in suma limitata producatorilor agricoli primari, se arata intr-un comunicat al CE.

Schema este accesibila tuturor fermierilor din toate sub-sectoarele productei agricole primare, cu conditia ca acestia sa nu fi fost deja in dificultate la 1 iulie 2008 si este limitata in timp pana la 31 decembrie 2011. Se ofera ajutoare sub forma de subventii directe, in suma de pana la 15.000 euro pe fermier, calculate pe baza unor parametri tehnici (suma pe hectar si unitate animal viu).

Schema lansata de Romania respecta toate conditiile prevazute de Cadrul temporar de criza, potrivit comunicatului. In particular, autoritatile romane au demonstrat ca schema este necesara, proportionala si oportuna pentru a corecta o perturbare grava a economiei, noteaza CE. 

NewsIn