Bidian (Kiwi Finance): Creditele ipotecare castiga teren, insa tot refinantarile domina piata
Data publicarii: 26-04-2011 | Finante-BanciPonderea imprumuturilor ipotecare a urcat in portofoliul intermediarilor de credite de la 6 la 20%, dar tot refinantarile sunt majoritare, cu peste 50%, iar trendul se va mentine si in viitor, a declarat pentru NewsIn presedintele brokerului financiar Kiwi Finance, Anca Bidian.
"Refinantarile ocupau in 2010 peste 70% din portofoliu, iar in primul trimestru din 2011, ponderea a mai scazut, din cauza ca au crescut cererile pentru achizitii noi. In valoare absoluta, creditele de refinantare au crescut, dar ca pondere in vanzari au sporit creditele pentru achizitiile noi. Refinantarile reprezinta acum peste 50% din portofoliu", a explicat Anca Bidian.
Cererile de refinantare vin cu precadere din partea celor care au avut un comportament de creditare relativ haotic in 2006-2008, sustine reprezentatul Kiwi Finance.
"In perioada 2006-2008, veniturile cresteau in zona bugetara si cu 70% pe an, dar au fost cresteri substantiale si in cea privata. In aceste conditii, cum crestea putin salariul, oamenii isi mai luau un credit, iar mai crestea putin salariul, isi mai luau trei carduri de credit si tot asa... Nu s-a tinut cont de portofoliul de datorii. Acum vorbim de o optimizare a tuturor datoriilor pe care le are o persoana. In unele cazuri de refinantare se ajunge la reducerea ratei la jumatate", a precizat Anca Bidian.
Seful Kiwi Finance a mentionat ca, desi dobanzile la creditele ipotecare ajungeau si la 10-12% in perioada 2007- 2008, acestea nu au reprezentat un impediment pentru cei care au dorit sa ia credite.
"Nu se uita nimeni atunci cat e dobanda, decizia de cumparare era data de suma eligibila, de cat pot sa iau, nu de cost. Peste 80% din cei care isi refinanteaza creditele au mai mult de doua expuneri", a spus Anca Bidian.
Ea sustine ca tot refinantarile vor domina piata pana la sfarsitul anului, pentru ca sunt multi clienti.
"Singurii captivi sunt clientii care au accesat un credit ipotecar in 2008, iar apoi le-a scazut valoarea garantiei. Din acest segment avem clienti care au optat sa vina cu inca o garantie, dar si clienti care din surse proprii si-au achitat o parte substantiala din credit doar ca sa il poata refinanta. Pe masura ce economia se stabilizeaza, piata imobiliara va incepe sa creasca. Cred ca un procent sustenabil de crestere poate fi in plaja de 15-20% pe an compozit din rata inflatiei, rata de accesibilitate si cresterea cererii solvabile. Astfel, odata cu cresterea preturilor, pe piata imobiliara vor incepe sa vina spre refinantari si clientii care au contractat un credit in 2007 si 2008, pentru ca le cresc garantiile", a declarat Anca Bidian.
Piata creditarii a inceput sa se dezghete
Reprezentatul Kiwi Finance sustine ca piata creditarii s-a schimbat substantal in ultima perioada. "In 2011, cererea este mult mai solvabila comparativ cu 2009, daca facem o comparatie intre rata de aprobare, care in prezent este de 70%, fata de 15-20% in 2009. Kiwi Finace a avut o rata de aprobare de 10% in primul trimestru din 2009. Primul trimestru din 2009 a fost cel mai negru", a mai spus Anca Bidian.
In ce priveste Kiwi Finance, cererea a inceput sa creasca si s-a segmentat de aproximatix 5-6 luni, iar volumul creditelor intermediate in primul trimestru e aproape cat cel din intreg anul 2009.
"Piata s-a dezmortit, si aici vorbim de oferta, care s-a dus in jos semnificativ ca si costuri fata de 2010. Acum media DAE este 6-7%, fata de 9-10% anul trecut. Avansul a ajuns la 15% in 2011, fata de 35-40% in 2009 sau in prima parte a anului 2010, cand a fost de 25%, iar din a doua parte a anului 2010 s-a tot redus si a ajuns la 15%", a explicat Anca Bidian.
Kiwi Finance este cel mai mare broker de credite de pe piata din Romania. Compania are peste 80 de consultanti si mai mult de 100.000 de clienti. De asemenea, dispune de o retea formata din 4 sucursale proprii si 27 francize.Valoarea creditelor intermediate pana in 2010 a fost de 550 milioane de euro.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall