Listarea pachetului suplimentar de 15% din actiunile Transelectrica s-ar putea amana pentru 2012Titlu

Data publicarii: 06-09-2011 | Bursa



Seful OPSPI, Victor Cazana, a declarat marti ca saptamana viitoare va fi facut public anuntul pentru alegerea intermediarului privind listarea unui pachet de 15% din actiunile transportatorului national de electricitate Transelectrica.

"Dupa ce, saptamana viitoare, va fi facut public anuntul in vederea selectarii intermediarului pentru listarea a 15% din actiunile Transelectrica, estimam ca in luna octombrie vom putea spune care este numele acestuia. Nu credem ca ne vom incadra pana la sfarsitul acestui an, dar vom face tot posibilul. Daca nu, atunci anul viitor", a declarat , seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), Victor Cazana, cu ocazia marcarii a cinci ani de la prima zi de tranzactionare a 10% din actiunile Transelectrica.

In ceea ce priveste listarea producatorului de gaze Romgaz, reprezentantul OPSPI a declarat ca a fost ales consultantul juridic (Salans), care elaboreaza caietul de sarcini pentru alegerea intermediarului listarii in premiera a companiei.

Prima zi de tranzactionare a celor 10% din actiunile Transelectrica a avut loc la 29 august 2006, Transelectrica fiind prima companie cu capital majoritar de stat cu care a demarat programul guvernamental "O piata puternica - Dezvoltarea pietei de capital". Transelectrica are o capitalizare bursiera de 1,4 miliarde de lei, ceea ce o pozitioneaza in top 10 al companiilor listate pe Bursa de Valori Bucuresti.

Transelectrica (TEL) a inregistrat in primul semestru din acest an un profit net de 178,63 milioane lei, dupa ce in perioada similara din anul trecut compania inregistrase o pierdere de 58,16 milioane lei. De asemenea, Transelectrica a realizat in primele sase luni din acest an o cifra de afaceri neta de 1,34 miliarde lei, in crestere cu 9,8% fata de afacerile realizate in semestrul I din 2010, de 1,22 miliarde lei.

Transelectrica este Operatorul de Transport si de Sistem din Romania care gestioneaza, opereaza, intretine, modernizeaza si dezvolta reteaua de transport care cuprinde 78 statii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA, si 9.028 km de linii electrice aeriene de 110/220, 400kV si 750 kV, aflate in gestiunea a opt sucursale de transport.

Actionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri. Transelectrica este listata la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti cu simbolul TEL. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: