Romania a avut in iulie al doilea avans lunar al comenzilor noi in industrie din UE, de 3,6%

Data publicarii: 22-09-2011 | Economie

Romania a inregistrat in iulie al doilea avans al comenzilor industriale noi fata de luna precedenta, de 3,6%, in timp ce fata de iulie 2010 s-a consemnat o crestere de 11%, a anuntat joi Eurostat.

Comenzile industriale noi de pe ansamblul blocului comunitar au scazut in iulie cu 0,8% fata de iunie, iar cele din zona euro cu 2,1%.

Cele mai mari cresteri fata de iunie s-au inregistrat  in Suedia (5,8%), Romania (3,6%) si Lituania (2,9%), scaderi majore consemnandu-se in Franta (-11,2%), Finlanda (-10,3%) si Slovacia (-7,7%).

In comparatie cu aceeasi luna din 2010, comenzile industriale noi au crescut in iulie cu 11% in Romania, in conditiile in care comenzile industriale noi de pe ansamblul blocului comunitar au avansat cu 6,8%, iar cele din zona euro cu 8,4%.

Cele mai mari cresteri din iulie ale comenzilor noi in industrie fata de luna similara din 2010 s-au consemnat in Estonia (24,5%), Lituania (24,4%) si Bulgaria (21,8), iar scaderi majore in Ungaria(-6%), Spania (-1,9%) si Slovacia (-1,4%). 

NewsIn