Peste jumatate din oferta imobiliara din Bucuresti, dominata de apartamentele cu trei si patru camere

Data publicarii: 28-09-2011 | Imobiliare

Oferta imobiliara din Bucuresti este dominata, in prezent, de apartamentele cu trei si patru camere, in procentaj de 56,1% din totalul de pe piata, se arata intr-o statistica publicata, marti, de portalul specializat imobiliare.ro.

Conform datelor citate, oferta de apartamente cu trei si patru camere atingea, in anul 2009, cel mult 40% din oferta, in timp ce la ora actuala aceste categorii imobiliare reprezinta 56,1% din totalul apartamentelor scoase la vanzare in piata. Din totalul consemnat, 37,7% inseamna oferta de apartamente cu trei camere, 32,6% apartamente cu doua camere si 18,4% apartamente cu patru sau mai multe camere, respectiv 11,3% garsoniere. 

La nivel national, in Timisoara apartamentele mari domina oferta rezidentiala, unitatile locative cu trei si patru camere insumand 54,9%. 

Mai mult, numarul apartamentelor cu patru camere, care reprezinta 11,9% din totalul ofertei, este de aproape doua ori mai mare decat cel al garsonierelor (6%). In acelasi timp, 43% din totalul ofertei reprezinta apartamente cu trei camere, iar 39,1% apartamente cu doua camere. 

Tot o pondere mare de apartamente cu patru camere se gaseste si la Constanta (14,4%), Brasov (16,1%) si Cluj (12,2%). 

In ceea ce priveste inchirierile, piata este dominata de apartamentele cu doua camere care reprezinta 43,9% din totalul ofertei. Urmeaza apartamentele cu trei camere (34,7%), cele cu patru camere (10,9%) si garsonierele (10,5%). 

Portalul imobiliare.ro a fost lansat la inceputul anului 2000, fiind primul si cel mai accesat site imobiliar din Romania. In prezent, pagina este vizitata zilnic de 30.000 vizitatori unici si cuprinde cea mai mare baza de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel national. 

Sursa: AGERPRES