Antreprenorii asteapta de la Isarescu sa reduca dobanda la lei ca sa preseze bancile. Ostahie: BNR va reduce dobanda la 6%

Data publicarii: 28-09-2011 | Finante-Banci

Atata timp cat Banca Nationala nu da semnalul scaderii dobanzilor la lei, bancile comerciale nu vor misca un deget in reducerea ratelor la credite.  Oamenii de business continua sa astepte de la BNR un semnal de incurajare a economiei prin stimularea creditului, dupa un an si jumatate in care dobanda-cheie a fost inghetata la 6,25%, in timp ce analistii cred ca banca centrala va ramane in expectativa pana se mai calmeaza situatia externa.

Scaderea rapida a inflatiei in ultimele luni si asumarea de catre BNR a unui proiect de sustinere a creditului in moneda nationala ar reprezenta argumente pentru o scadere a dobanzii sau macar o reducere a rezervelor minime obligatorii la lei. Iar daca banca centrala chiar vrea sa impinga creditul in lei, acum are ocazia sa o faca nu doar prin vorbe sau prin restrictii administrative la creditul in valuta, ci apropiind dobanzile la lei de cele la euro pentru a face moneda nationala competitiva la nivel de costuri.

Chiar daca pana acum asteptarile le-au fost inselate, antreprenorii cred ca de aceasta data BNR chiar va da un semnal incurajator, mai ales ca sperantele de relansare a economiei anul viitor au palit brusc din cauza inrautatirii situatiei din zona euro.

Integral in Ziarul Financiar