Investitiile de peste un milion de euro vor fi discutate in Guvern

Data publicarii: 29-09-2011 | Finante-Banci

Primul-ministru Emil Boc a cerut ca fiecare proiect major de investitii sa fie adus in atentia Guvernului pentru ca procedurile de avizare sa nu treneze in mod nejustificat.

Solicitarea premierului vizeaza atat investitiile straine, cat si pe cele romanesti. "Orice investitie peste 1.000.000 de euro vreau sa fie discutata si analizata foarte pe scurt in Guvern pentru a grabi procedurile de avizare pentru realizarea unei asemenea investitii deoarece am observat ca, daca lasam mecanismul birocratic sa-si faca de cap, investitorii isi iau intentiile si banii si pleaca acasa", a spus Emil Boc.

Tot in acest sens, Boc a decis sa ia sub directa sa obladuire Centrul Roman pentru Promovarea Comertului si a Investitiilor Straine care, pana acum, se afla in subordinea unui secretar de stat de la Ministerul Economiei. "Centrul nu va fi mutat structural de la minister pentru ca nu avem nevoie de birocratie in plus. Acest Centru va trebui sa dea un raport saptamanal in fata Guvernului cu privire la fiecare investitie solicitata in Romania, cu privire la etapele si procedurile de avizare de nivel national si local", a cerut Boc.

El a motivat oportunitatea acestei decizii prin faptul ca Romania trebuie sa devina un mediu investitional atractiv. "Suntem intr- competitie globala, criza economica accentueaza aceasta competitie. Exista risc major de delocalizare a unor investitii din Romania si din Europa care sa plece in alta parte. Trebuie sa fim atenti ca, in aceasta eventualitate, oricand sa fim pregatiti sa atragem alte investitii straine", a mai spus Emil Boc. 

NewsIn