Radu Ghetea (ARB): Creditarea agriculturii si a proiectelor europene raman domenii de interes in sistemul bancar in 2012

Data publicarii: 02-02-2012 | Finante-Banci

Creditarea agriculturii si cea a administratiilor publice pentru realizarea unor proiecte cu fonduri europene raman in continuare, in 2012, domenii de interes pentru sistemul bancar romanesc, a declarat, joi, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea, la o conferinta privind perspectivele economice ale Romaniei in 2012.

"In 2012, lucrurile nu se vor schimba foarte tare fata de 2011 in ceea ce priveste creditarea. Cele doua domenii care se intrepatrund, respectiv agricultura si fondurile europene, reprezinta interesul exprimat al bancilor. De asemenea, bancile asteapta inceperea marilor investitii, Parteneriatele Publice Private. Acestea ar putea fi fi elementele care ar defini interesul bancilor pentru creditare in 2012. Bancile se bucura ca PPP sa fie puse in practica cat se poate de repede, ca sa vina cu finantare", a spus Ghetea. 

Acesta a precizat ca pe alte sectoare nu estimeaza in 2012 o reluare a creditarii. 

"Pe alte activitati nu vad sa creasca interesul bancilor, ci, dimpotriva, va ramane aceeasi stare latenta. Bancile vor restructura acele activitati care inca functioneaza, iar in real estate nu vad in acest an decat incercarea de a tine flacara vie, adica de a finaliza acele dezvoltari incepute deja", a adaugat presedintele ARB. 

In opinia acestuia, comunitatea bancara romaneasca trece printr-un moment de cotitura in ceea ce priveste activitatea de creditare, mai ales ca la data de 1 februarie 2012 a intrat in vigoare noul regulament privind creditarea, care limiteaza si mai mult creditele de consum pentru persoanele fizice, "oferind insa spatiu pentru persoane juridice". 

"Creditarea persoanelor fizice nu a functionat in ultimii doi ani, iar acest lucru nu a creat un reviriment in ceea ce priveste creditul pentru companii. Sectorul agricol, alaturi de creditarea pentru proiectele europene a administratiilor publice locale, care s-au miscat mai vioi, au facut o nota discordanta, s-au miscat ceva mai bine decat creditarea in domeniul serviciilor sau in domeniul productiei propriu- zise", a subliniat Radu Ghetea. 

In opinia presedintelui ARB, aceasta situatie se datoreaza faptului ca a scazut foarte tare apetitul bancilor pentru a-si asuma riscuri noi, amplificat de retinerea bancilor cu capital strain de a mai lua expuneri in regiune, inclusiv in Romania, din cauza propriilor probleme. 

"Exista si o anumita retinere din partea antreprenorilor de a solicita credite. Una peste alta, creditul nu a avut o evolutie care sa ne dea satisfactie ca sistemul bancar ar fi contribuit asa cum era de asteptat la dezvoltarea si la cresterea economica, cu exceptiile mentionate, respectiv agricultura si fondurile europene. Pe aceste segmente exista concurenta in continuare deoarece la licitatiile organizate de companii si administratiile locale, exista interes pentru ca participa 4-5 banci. Din pacate, alte domenii nu sunt atat de atractive", a explicat seful ARB si presedintele CEC Bank. 

Consumul si puterea de cumparare a romanilor in 2012, investitiile in sectorul public si accelerarea proiectelor de infrastructura sunt printre subiectele analizate in cadrul conferintei 'Romania in 2012 - perspective economice', organizata joi de Medien Conferences. 

Evenimentul va aduce in discutie si teme legate de cresterea absorbtiei fondurilor europene, Parteneriatul Public Privat, exporturile Romaniei, perspectivele dezvoltarii sectorului energetic si strategia energetica, oportunitatile si provocarile agriculturii romanesti in 2012, cuantumul investitiilor straine directe, sectoarele cu cel mai mare potential de crestere al investitiilor, finantarea mediului de afaceri in 2012, politicile fiscale si impactul acestora asupra mediului de afaceri. 

De asemenea, participantii isi propun sa analizeze situatia macroeconomica a Romaniei in 2012 si potentialul de dezvoltare al diverselor sectoare economice. 

Sursa: AGERPRES