Proiectul Scoala Verde Electrolux la final: 90 de inscrieri, 20 de scoli participante si 15 castigatori

Data publicarii: 03-02-2012 | Mediu

Electrolux a ales cele mai bune 15 machete create de copiii de la 20 de scoli din tara cu ajutorul materialelor reciclabile (hartie, carton, metal sau sticla), in cadrul proiectului "Scoala Verde Electrolux”. Castigatorii au oferit solutii de energie alternativa si solutii eco, folosind in mod creativ materiale reciclabile.

Scopul proiectului a fost acela de a sustine educarea elevilor cu privire la importanta reciclarii, incurajand implicarea lor directa in gasirea unor solutii creative de valorificare nepoluanta a deseurilor. Contextul realizarii acestui proiect a fost acela in care Comisia Europeana a aratat in rapoartele intocmite in 2011 ca Romania se afla pe ultimul loc in Uniunea Europeana la reciclare, doar 1% dintre deseurile municipale fiind reciclate. 

"Scoala Verde Electrolux” s-a bucurat de succes in randul elevilor din clasele V-VIII, aproximativ 90 de proiecte individuale fiind inscrise in competitie. Copiii din 20 de scoli din Romania au trimis machete realizate din materiale reciclabile, infatisand solutii de energie alternativa. Cele mai bune 15 machete au fost ulterior alese pe baza voturilor publicului (50%) si a notelor juriului (50%), castigatorii fiind elevi ai unor scoli din Dej, Moreni, Constanta, Bucuresti, Sighisoara, Topoloveni si Slanic Moldova.

Cum isi imagineaza copiii energia alternativa si ce inseamna solutiile eco poate fi vazut chiar din descrierea proiectelor (www.electroluxdesignlab.ro). Potrivit temelor abordate de copii, viitoarea Romanie va avea campuri cu mori de vant, case cu panouri solare, case independente energetic, case ecologice, mori de apa si turbine eoliene improvizate din roti de biciclete. 

Castigatorii concursului au creat machete care au ilustrat ideea de energie regenerabila si de conservare a energiei conventionale actuale, precum si solutii de case ale viitorului, care sa consume cat mai putin.

"Ideea proiectului Scoala Verde a venit dupa ce am vazut din raportul Comisiei Europene cat de neimplicati suntem noi romanii in reciclarea deseurilor. Ne-am dat seama ca se va schimba ceva in aceste rezultate la urmatoarea analiza europeana, doar daca cei care se implica in dezvoltarea de produse si de practici eco-friendly de productie vor incepe sa educe publicul tanar, care poate invata sa recicleze.

Si pentru ca una dintre valorile Electrolux este dezvoltarea de produse green si prietenoase cu mediul, am vrut sa facem noi un prim pas pentru a-i imprieteni pe copii cu ideea de reciclare. Ne-am adresat creativitatii lor si le-am aratat ca prin reciclare, deseurile (hartie, carton, plastic, metal sau sticla) pot deveni altceva, fara sa fie oprita circulatia lor in natura.”, spune Carmen Georgescu, Marketing and Communications Manager Electrolux Romania.

Machetele castigatoare pot fi admirate pe site-ul Electrolux - www.electrolux.ro.  


Ultimele stiri pe BankNews.ro: