FONDURI UE IN PERICOL: Un program operational ar putea fi suspendat, spune Leonard Orban

Data publicarii: 15-02-2012 | Finante-Banci

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat marti, pentru Mediafax, ca exista riscul de suspendare a unui program operational, motivul fiind nerespectarea indrumarilor continute intr-un raport al Autoritatii de Audit.

"Exista un program unde riscul de suspendare este prezent", a declarat Leonard Orban, fara a mentiona despre ce program operational este vorba.

Motivul este legat, potrivit lui Orban, de nerespectarea recomandarilor facute de Autoritatea de Audit. "Exista un raport de audit al Autoritatii de Audit ale carui recomandari nu au fost respectate", a explicat el.

"Situatia s-ar putea remedia pana la inceputul lunii martie. Suntem increzatori ca lucrurile se vor remedia", a adaugat ministrul.

El a mai precizat ca, in cazul in care s-ar suspenda platile, ar fi vorba despre "sume mari, dar nu colosal de mari".

Programele Operationale (PO) sunt documente strategice aprobate de catre Comisia Europeana care cuprind setul de prioritati multianuale care pot fi cofinantate din instrumentele structurale, din fonduri ale Bancii Europene de Investitii precum si din alte fonduri.

In cazul Romaniei exista Programul Operational pentru Dezvoltarea Capacitatii Administrative; Programul Operational pentru Asistenta Tehnica; Programul Operational Regional; Programul Operational Sectorial Transport; Programul Operational Sectorial Mediu; Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane; Programul Operational Sectorial pentru cresterea competivitatii economice.

Sursa: Realitatea.net

Ultimele stiri pe BankNews.ro: