Daianu: Nu ar fi intelept ca Romania sa intre sub incidenta Pactului Euro Plus de la 1 ianuarie 2013
Data publicarii: 02-04-2012 | Economie
Nu ar fi intelept ca Romania sa intre sub incidenta Pactului Euro Plus de la 1 ianuarie 2013, iar tara trebuie sa aiba rigoare, sa incerce sa se disciplineze bugetar si sa se mentina spatiul de manevra, a declarat luni economistul Daniel Daianu, care a participat la lansarea Studiilor de Strategie si Politici - SPOS 2011.
"Pentru o tara ca Romania este periculos sa gandeasca un nivel al datoriei publice in PIB de 60%. Este o tinta pentru cei care sunt foarte sus si care trebuie sa coboare. Pentru noi este o prostie sa ne propunem sa ajungem la 60%. Aici suntem pe aceeasi unda de gandire cu colegii de la Banca Nationala a Romaniei si alti economisti care spun ca pentru noi daca trecem de 40% intram intr-un teritoriu foarte periculos unde putem sa fim dati peste cap de evolutia acestor variabile, si anume cursul de schimb, nivelul dobanzilor, deci o externalitate negativa. Toate acestea trebuie sa se aiba in vedere", a spus Daianu.
Potrivit acestuia, asa cum este construit in prezent Europactul este ca o camasa de forta. "Prevederile sunt foarte contrangatoare. Lectia crizei este ca ai nevoie de spatiu de politica. Pentru cei din zona euro care nu au acest spatiu este o nenorocire ca nu pot sa foloseasca deprecierea. Nu pot face nimic", a mai spus Daianu.
Pactul de Guvernanta Fiscala, semnat de 25 de state membre ale UE, inclusiv de Romania, stabileste o limita de 0,5 la suta din PIB a deficitului bugetar structural si un nivel al datoriei publice sub 60% din PIB, pentru a fi evitate riscurile privind sustenabilitatea pe termen lung a finantelor publice. Deficitul bugetar maxim ciclic, inclusiv cel structural, prevazut de Pact, se va incadra in limita maxima de 3% din PIB.
Potrivit documentului, daca se inregistreaza abateri fata de aceste nivele, se va declansa automat un mecanism de corectie, ce trebuie introdus in legislatia nationala, la fiecarei tari semnatare ca ''regula de aur'' privind limitarea deficitului structural. Daca un stat membru nu transpune aceste doua prevederi in legislatia nationala, poate fi sesizata Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Nerespectarea deciziei acestei instante poate duce la o sanctiune financiara de maximum 0,1% din PIB-ul tarii respective.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall