Orasul Avrig va deveni primul oras independent energetic din Romania, pana in 2030

Data publicarii: 08-06-2012 | Mediu

Orasul Avrig din judetul Sibiu va deveni primul oras independent energetic din Romania pana in anul 2030, iar investitiile necesare pentru derularea acestui program se cifreaza la circa 50 de milioane de euro, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul orasului Avrig, Arnold G. Klingeis, prezent la un workshop romano-chinez pentru stiinta si tehnologie, derulat la Bucuresti.

"Eu am propus realizarea acestui program in doua etape. In prima etapa vrem sa implementam pana in 2020 o serie de tehnologii care sa asigure producerea de energie alternativa la nivel local, in paralel cu masuri de eficientizare energetica, iar pana in 2030 orasul sa fie absolut independent energetic. Astfel, toata energia va fi produsa local, iar surplusul de energie va fi exportat spre alte zone", a spus Klingeis. 

In opinia acestuia, un astfel de program presupune investitii de peste 50 de milioane de euro, o suma rezonabila tinand cont de beneficiile aduse comunitatii locale. 

"Sunt necesare investitii de circa 50 de milioane de euro pentru un oras mic, cu 14.000 de locuitori, cat are Avrig, ca sa fie independent energetic si sa nu mai aiba nevoie de niciun fel de resurse fosile din alte zone. Mi se pare o suma rezonabila ca sa devii independent energetic si in acelasi timp sa creezi locuri de munca in comunitate, sa aduci plus valoare unor sectoare, cum ar fi agricultura, pentru ca biomasa si biogazul implica modernizarea sectorului deoarece se va produce materia prima pe niste terenuri care oricum nu sunt valorificate, ci sunt lasate in paragina", a explicat primarul orasului Avrig. 

Acesta a precizat ca o parte din investitii sunt asigurate deoarece sunt companii interesate de a investi, in aceasta zona, in tehnologii pentru producerea de energie alternativa. 

"Avem compania Bosch din Germania, care va investi pe 40 de hectare intr-un parc fotovoltaic, iar o societate din Anglia va construi o centrala pe biomasa, dar mai avem si alti investitori pe hidro si pe biogaz. Suntem in negocieri si cu investitorii chinezi pentru a aduce si alte echipamente in domeniul energiilor regenerabile. Toate acestea vor fi integrate in zona administrativa a Avrigului, vor crea locuri de munca si o stabilitate economica pentru oamenii din zona", a adaugat edilul orasului Avrig. 

Nu in ultimul rand, Arnold Klingeis a mentionat ca alaturi de investitiile in tehnologie sunt importante si masurile de eficientizare energetica. 

"Energia care nu este consumata nu trebuie produsa. Este importanta incurajarea izolarii termice a blocurilor, schimbarea sistemelor de iluminat, dar si implementarea unor sisteme de management a consumului energetic intr-un apartament sau o casa. Toate combinate vor avea un impact puternic asupra comunitatii, consumul se va diminua cu 60-80%, iar diferenta va fi produsa din surse alternative. Consider ca energia regenarabila este un catalizator al dezvoltarii durabile pentru comunitatile mici si mijlocii din Romania", a mai spus primarul orasului Avrig. 

Sursa: AGERPRES