Lucian Isar (MECMA): Riscurile asumate de investitori, reduse prin dezvoltarea activitatii institutiilor de garantare

Data publicarii: 11-06-2012 | Diverse

Dezvoltarea activitatii institutiilor de garantare are multiple avantaje, unul dintre acestea fiind reducerea riscurilor asumate de investitori, a declarat vineri, la Conferinta Internationala Anuala a Asociatiei Europene a Societatilor de Garantare Mutuala (AECM), Lucian Isar, ministrul delegat pentru mediul de afaceri in cadrul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA).

"Sunt sigur ca fondurile de garantare din Romania vor avea parte de provocari in perioada urmatoare, mai ales din cauza contextului economic actual. La nivelul MECMA, preocuparea principala o constituie sustinerea relansarii economice, fiind lansati deja opt mari poli de crestere care pot prezenta interes atat pentru investitorii romani cat si pentru cei straini. Actualul program de guvernare se bazeaza pe sustinerea activitatii intreprinderilor mici si mijlocii, iar in ceea ce priveste sectoarele cheie ale economiei, domeniul energiei este unul prioritar", a afirmat Lucian Isar. 

Acesta a precizat, totodata, ca ministerul pe care il reprezinta apreciaza rolul deosebit de important al Fondului de Garantare a Creditelor, atat la momentul actual, cat si in perioada urmatoare.

Sursa: AGERPRES