Croitoru: Rata anuala a inflatiei ar putea creste pana la 4% in septembrie dar va cobori la 3,2% la sfarsitul anului

Data publicarii: 13-06-2012 | Finante-Banci

Rata anuala a inflatiei a coborat, in prezent, sub 2%, dar ar putea creste, in septembrie, pana la 4% din cauza variatiei puternice a preturilor volatile, la legume, fructe, oua, a declarat, marti, pentru AGERPRES, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, intr-o conferinta de specialitate.

,,Chiar daca in mai am inregistrat o rata anuala a inflatiei de 1,79%, din cauza efectelor de baza negative vom avea, la sfarsitul anului 2012, o inflatie de 3,2%. Cresterea economica a Romaniei este sub potentialul sau, dar in prezent ne confruntam cu o serie de evolutii ale mediului extern, ale fluxurilor de capital si ale volatilitatii preturilor care pot avea un impact nefavorabil. Rata lichiditatii este in declin, dar a inceput sa se stabilizeze si este pe un palier bun. Banca Nationala este pregatita, a stabilit un cadru de abordare a tensiunilor financiare pentru stabilizarea acestora. Romania are fundamente bune, insa totul depinde de ce se intampla in zona euro', a precizat Lucian Croitoru, in deschiderea conferintei 'Factoringul in Europa Centrala si de Est'. 

Cresterea economica a Romaniei trebuie sa se bazeze pe imbunatatirea competitivitatii si pe o rata mult mai ridicata a absorbtiei fondurilor europene. Investitiile au avut, in 2011, ponderea cea mai insemnata in cresterea economica, conform oficialului BNR, care a atras atentia asupra importantei intrarilor de capital pentru o prognoza economica optimista. 

,,In 2012, s-ar putea ca principala contributie la cresterea economica sa vina din zona consumului. Aceasta nu inseamna ca ne bazam estimarea pe cresterile salariale. Aceste cresteri s-ar putea sa nu mearga spre consum, ci spre plata unor datorii', a mai spus Croitoru. 

Rata anuala a inflatiei a coborat usor la 1,79% in mai 2012, de la 1,8% nivel inregistrat in luna anterioara, nou minim istoric al ultimilor 23 de ani, potrivit datelor publicate luni de Institutul National de Statistica (INS). 

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, afirma, la inceputul lunii mai, ca pana in 2014 este prevazuta mentinerea inflatiei in tinta stabilita, in conditiile in care tinta se va micsora la 3,2% la finele lui 2012 si 3% in 2013. 

Sursa: AGERPRES