Scadere record in 2012 la preturile apartamentelor noi

Data publicarii: 07-01-2013 | Imobiliare

Conform statisticilor publicate de portalul de ansambluri imobiliare Rezidential.net, preturile la apartamentele noi au continuat sa scada si in 2012, procentul de scadere fiind de 2 ori mai mare decat cel inregistrat in anul precedent. Cele mai mari scaderi au fost inregistrate la preturile garsonierelor si apartamentelor cu 3 camere, de 14% fata de anul precedent, si la preturile apartamentelor de 2 camere, de 12.9%.

Astfel, pretul mediu al unei garsoniere dintr-un ansamblu rezidential a ajuns la 43.762 euro in luna decembrie 2012, al unui apartament cu 2 camere la 66.840 euro, al unuia cu 3 camere la 98.966 euro, iar al unuia cu 4 camere la 181.305 euro.

Scaderea cea mai mica este inregistrata in continuare la preturile apartamentelor de 4 camere, care s-au redus cu doar 9% fata de 2011. De remarcat este faptul ca multe dintre ansambluri au recurs la recompartimentari, axandu-si oferta pe garsoniere si apartamente cu 2 camere, astfel ca mai putin de 20% dintre ansamblurile din Bucuresti au in oferta si apartamente de 4 camere.

  Preturi apartamente Bucuresti

Cele mai mici preturi la garsoniere noi pot fi gasite in ansamblurile rezidentiale din zona de sud (Sud Residence Berceni, Confort Urban Rahova, Studio Plus Popesti), unde pretul unei garsoniere porneste de la 20.000 euro.

Pentru apartamentele cu 2 camere, cele mai mici preturi pornesc de la 27.000 euro si le gasim tot in zona de sud.

In zona Militari, pretul unei garsoniere porneste de la 31.000 - 35.000 euro, iar al unui apartament cu 2 camere, de la 54.000- 55.000 euro, in timp ce in Titan, preturile garsonierelor incep de la 39.000 euro, iar al apartamentelor cu 2 camere, de la 60.000 euro.

Preturi vile Bucuresti si imprejurimi

Cele mai ieftine vile au preturi de 55.000 - 60.000 euro si le putem gasi in sudul Bucurestiului, in zonele Domnesti, Berceni si Popesti Leordeni. Cele mai scumpe, dupa cum era de asteptat, se afla in zonele de nord, Baneasa, Corbeanca sau Balotesti, aici preturile putand ajunge pana la 160.000 euro pentru o vila.

Site-ul Rezidential.net este un portal de ansambluri rezidentiale lansat in 2006. Statisticile publicate sunt bazate pe datele furnizate de cele peste 250 de proiecte rezidentiale din Bucuresti publicate pe site, prin urmare nu reprezinta un indicator exhaustiv al evolutiei preturilor la nivel national.