ANRE: Pretul la gaze naturale a scazut cu 23% pentru anumite categorii de consumatori, de la 1 ianuarie

Data publicarii: 08-01-2013 | Economie

Pretul gazelor naturale furnizate unor categorii de clienti finali a scazut, in medie, cu 23% de la 1 ianuarie 2013, dupa ce mai multi consumatori au intrat in categoria clientilor casnici, prin intrarea in vigoare a Ordinului 42/2012 al presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clientii finali.

Potrivit unui comunicat al ANRE, remis luni AGERPRES, regulamentul, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei din data de 21 decembrie 2012, prevede la articolul 3 alineatul (2) ca "imobilele cu destinatia de locuinta, indiferent de forma de proprietate, aflate in administrarea unor persoane juridice de drept public sau privat, inclusiv centrele rezidentiale pentru persoane cu handicap, caminele pentru persoanele varstnice, centrele de plasament, centrele de primire a copilului in regim de urgenta, centrele maternale, internatele scolare, caminele studentesti, in care se utilizeaza gaze naturale in scopul incalzirii spatiilor proprii, producerii apei calde si pentru gatit" se incadreaza in categoria clientilor casnici de gaze naturale. 

Astfel, clientii finali mentionati, care pana la aprobarea acestui act normativ erau incadrati in categoria clientilor noncasnici de gaze naturale, sunt incadrati de la 1 ianuarie 2013 in categoria clientilor casnici de gaze naturale si beneficiaza de pretul final reglementat aferent clientilor casnici. 

Pentru categoriile de clienti finali mentionati, efectul acestor noi reglementari emise de ANRE se reflecta intr-o scadere de pret a gazelor naturale livrate de principalii furnizori de gaze naturale de pe piata reglementata, respectiv EON Energie Romania SA si GDF Suez/Energy Romania SA, in medie procentuala de 23%, a anuntat ANRE. 

In acest an, pentru consumatorii casnici, prima majorare a pretului la gaze naturale va fi realizata la 1 iulie 2013, cand pretul reglementat va creste cu 8%, iar cea de-a doua la 1 octombrie cand acesta va urca cu doua procente.

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: