Guvern: PIB-ul Romaniei in 2013, estimat la aproape 140 miliarde de euro, in crestere fata de anul trecut

Data publicarii: 11-01-2013 | Finante-Banci

Guvernul estimeaza ca, in 2013, Produsul Intern Brut va fi de 139,8 miliarde de euro, in crestere fata de anul trecut, cand a fost de 132,6 miliarde de euro, asa cum rezulta din elementele bugetare prezentate joi seara de premierul Victor Ponta, intr-o conferinta de presa la Palatul Victoria.

PIB-ul pe cap de locuitor ar urma sa ajunga, astfel, anual, la 7.000 de euro. 

In 2013, veniturile statului sunt estimate la 46 miliarde de euro, reprezentand 2.300 de euro pe persoana, iar cheltuielile statului se ridica la 49 miliarde de euro (2.450 de euro pe persoana). 

Deficitul bugetar ar urma sa fie de trei miliarde de euro, adica 150 de euro de persoana. 

In ceea ce priveste datoria publica a tarii, aceasta este de 51 miliarde de euro, suma acumulata dupa 1989 si pana in prezent. 60% din aceasta datorie este in valuta, iar 40% in lei, a explicat premierul Victor Ponta, in prezentarea referitoare la "Starea natiunii din punct de vedere bugetar". 

Aproximativ 48% din aceasta datorie este interna, iar 52% datorie externa. 

Datoria pentru fiecare cetatean este de 2.500 de euro, se arata in documentul Guvernului. "In ultimii patru ani, datoria Romaniei a crescut. Acum patru ani, datoria Romaniei era de 19% din PIB (28 miliarde euro) echivalentul a 1.400 euro datorie pentru fiecare cetatean", a indicat Executivul. 

Potrivit documentului prezentat de primul-ministru, in 2013, Romania are datorii scadente de 14,4 miliarde de euro, din care 1,2 miliarde euro aferente imprumutului de la FMI si Uniunea Europeana - acestea vor refinantate. 

Romania are o datorie de 34,7% din PIB. Din Uniunea Europeana, doar trei tari au datorie mai mica (Estonia, Bulgaria, Luxemburg), in timp ce 23 au datorie mai mare, se mai arata in document.

Sursa: AGERPRES