THR Marea Neagra a scos la vanzare cinci hoteluri si mai multe active in Eforie Nord si Sud

Data publicarii: 25-01-2013 | Turism

THR Marea Neagra a scos la vanzare cinci hoteluri si mai multe active in Eforie Nord si Eforie Sud, banii obtinuti urmand sa fie folositi pentru investitii in renovarea celorlalte unitati de cazare din portofoliu, a declarat agentiei Mediafax Linica Stan, directorul general al firmei.

Astfel, au fost scoase la vanzare hotelurile Riviera (264 de locuri), Ancora (328 de locuri) si Magura (454 de locuri) din Eforie Sud, dar si Jupiter (260 de locuri) si Neptun (in renovare) din Eforie Nord.

De asemenea, a fost scoasa la vanzare si participatia de 50% pe care THR o detine la hotelul Meteor din Eforie Nord. Unitatile de cazare au fost construite intre anii 1925 si 1969.

THR Marea Neagra, controlata de SIF Transilvania, detine mai mult de 30 de hoteluri pe litoral, in statiunile Eforie Nord si Sud, Neptun, Venus si Saturn.

"Le-am scos la vanzare pentru a investi in celelalte. Nu avem un pret stabilit pentru ele, ci negociem pentru fiecare in parte, la pretul pietei. In decembrie am vandut un hotel unui dezvoltator imobiliar. Cei care cumpara sunt in general investitori din zona si vor active mici, pe care sa le poata controla mai usor", a spus Linica Stan.

Ea a adaugat ca pe o piata "plina de biruri" aproape nimeni nu mai cumpara active.

Integral in Gandul.info