Restantele la creditele in valuta au sarit de pragul de 4 miliarde de euro

Data publicarii: 04-03-2013 | Finante-Banci

Companiile si populatia aveau rate neplatite la timp la creditele in valuta luate de la banci de peste 4 miliarde de euro (echivalentul a 17,8 mld. lei) la sfarsitul lunii ianuarie, in crestere cu 40% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor. Acestea reprezentau 12,6% din totalul imprumuturilor acordate in moneda straina.

Doar in ultimele sase luni restantele la valuta s-au majorat cu echivalentul a o jumatate de miliard de euro, iar ponderea in total imprumuturi a urcat cu 2,5 puncte procentuale. Spre comparatie, restantele la lei au crescut cu circa 24% in ultimul an, pana la 11,5 miliarde de lei. Ca pondere in totalul imprumuturilor in moneda nationala acestea reprezinta insa 13,5%.

La lei, volumul restantelor a crescut cu 18% in ultimul an si a ajuns la 10 miliarde de lei la finalul lunii iunie, reprezentand 12% din volumul total al finantarilor in lei. Restantele la creditele in lei au inregistrat un avans mai puternic la inceputul crizei, dar ulterior ritmul de crestere s-a aplatizat. In schimb, clientii cu imprumuturi in valuta au inceput sa resimta presiunea deprecierii cursului de schimb abia in ultimul an. Avansul puternic al restantelor la creditele in valuta reflecta probleme in crestere cu creditele ipotecare de valori mari, afirmatie sustinuta si de cresterea constanta a restantei medii. 

Sursa: ZF.ro