Liviu Voinea: Sursele cresterii economice de 1,6% in 2013 sunt consumul, fondurile europene si reformele structurale

Data publicarii: 11-03-2013 | Economie

Cresterea economica de 1,6% estimata pentru 2013 este una conservatoare, iar sursele acesteia vor fi consumul, imbunatatirea absorbtiei fondurilor europene si realizarea reformelor structurale, a declarat, sambata, la Antena 3, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.

'Prognoza de crestere pentru anul acesta este de 1,6% si este una conservatoare, dupa opinia noastra. Ne asteptam la o crestere economica mai mare de 1,6%. Si Comisia Europeana, in prognoza de iarna publicata in urma cu trei saptamani, tot 1,6% spune, deci ne confirma prognoza noastra pe care este construit bugetul. Care sunt sursele acestei cresteri de 1,6%? In primul rand este vorba despre cererea interna, despre consum. As putea spune ca nu este cea mai sanatoasa dintre sursele de crestere, dar, dupa un an de crestere de numai 0,3%, practic a stimula consumul este o masura contraciclica si am stimulat consumul prin masurile adoptate, inclusiv prin majorarea salariului minim. Incepand cu semestrul al doilea al acestui an si cu anii urmatori, ar trebui sa isi faca simtit efectul asupra cresterii economice alte doua masuri foarte importante pe care Guvernul le ia. Este vorba de un proces si nu de o zi anume in care ia aceste masuri, si anume imbunatatirea absorbtiei fondurilor europene si realizarea reformelor structurale. Acestea doua sunt de fapt sursele sustenabile ale cresterii economice pana in 2016', a explicat Voinea. 

Acesta a precizat ca tot deficitul bugetului general consolidat anul acesta este de 13,3 miliarde lei, din care zece miliarde lei provin de la fonduri europene. 

'In acest an Romania si-a propus in buget o tinta moderata de absorbtie de 11 miliarde lei, dar alocam bani de la buget 21 miliarde lei pentru a atrage bani europeni, cofinantari, prefinantari... Practic, cheltuim 21 miliarde pentru a atrage 11 miliarde. Sigur ca acesti bani, 21 miliarde lei, ni se vor intoarce anii viitori, dar diferenta este foarte mare, de zece miliarde lei. De ce este foarte mare? Pentru ca am fost foarte prudenti cand am estimat acei 11 miliarde. Ar putea fi 13 miliarde, sau 15 miliarde lei si deficitul sa fie mai mic. Dorinta Guvernului este sa absorbim toti cei sase miliarde euro care ne sunt pusi la dispozitie anul acesta. Dar in buget sunt prevazute 2,8 miliarde euro si in aceste conditii efortul de absorbtie a banilor europeni contribuie foarte mult la deficit pe termen scurt, dar pe termen mediu este un factor de crestere', a subliniat ministrul delegat pentru buget. 

Comisia Nationala de Prognoza a revizuit in scadere estimarea privind cresterea Produsului Intern Brut in 2013, de la 2% in varianta de toamna 2012 la 1,6% in Prognoza de iarna 2013. 

Astfel, conform noii proiectii a principalilor indicatori macroeconomici pentru perioada 2013-2016, anul acesta Romania va inregistra un PIB de 623,3 miliarde lei, fata de 648,7 miliarde lei estimate anterior. 

In 2014, Produsul Intern Brut va creste cu 2,2%, la 660,6 miliarde lei (plus 2,5%, la 689,4 miliarde lei in prognoza de toamna 2012), in 2015 cu 2,8%, la 696,3 miliarde lei (plus 3,3%, la 730,1 miliarde lei estimat anterior), iar in 2016 cu 3%, la 734,7 miliarde lei (plus 3,2%, la 771,5 miliarde lei in prognoza de toamna 2012).

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: