DOSARUL FRAUDELOR BANCARE: Vasile Crestin si alte cinci persoane raman in arest

Data publicarii: 14-03-2013 | Finante-Banci

Vasile Crestin, lider al gruparii din dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro, si alte cinci persoane urmarite penal in acest caz raman in arest, a decis instanta suprema, care a respins recursurile acestora la masura preventiva luata impotriva lor.

Hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) este definitiva.

In 7 martie, Curtea de Apel Bucuresti a decis prelungirea duratei arestarii preventive, pana la 12 aprilie, pentru Vasile Crestin, Sava Tipa, Adrian Martis, Andrei Nanu, Andrei Suditu si Claudia Peter.

Hotararea a fost atacata cu recurs la ICCJ, care a mentinut decizia Curtii de Apel.

  In decembrie, CAB a motivat arestarea preventiva a lui Vasile Crestin prin amploarea activitatii infractionale, pozitia de lider a acestuia in cadrul gruparii si contributia determinanta la producerea prejudiciului. "In ce-l priveste pe Crestin Vasile, avand in vedere amploarea activitatii infractionale, pozitia de lider, contributia determinanta la producerea prejudiciului, faptul ca a urmarit obtinerea pe nedrept a unor sume de bani ce proveneau din contractele de creditare, se apreciaza ca fapta prezinta o gravitate deosebita si, date fiind elementele mai susmentionate, lasarea in libertate a inculpatului este de natura sa creeze o reactie sociala negativa", s-a aratat in motivare.

La 15 si 16 decembrie 2012, in dosarul fraudelor bancare au fost arestate, la propunerea procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), 11 persoane, respectiv Adrian Martis si Andrei Nanu, ambii directori la BRD, Andrei Suditu, Claudia Maria Peter (persoana care se afla in cercul foarte apropiat de relatii al lui Vasile Crestin si care executa intocmai dispozitiile date de catre cei doi directori din BRD), Daniel Sandu, Diana Mihaela Gireada (evaluator), Sava Tipa, Ioan Repede, Alexandru Ploscaru, Bogdan Florin Dinu si Livia Bobu.

Pentru alte noua persoane, printre care Ioan Crestin si Marius Locic, CAB a dispus interdictie de a parasi tara.

In 17 decembrie, CAB a decis emiterea unor mandate de arestare pentru Vasile Crestin, Constantin Irinel Militaru si Mihaita Catalin Rusitoru, numarul arestarilor ajungand astfel la 14.

In cazul altor 21 de persoane, procurorii au emis ordonante de obligare de a nu parasi tara timp de 30 de zile.

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a judecat, in 21 decembrie, recursurile la masurile preventive si a decis ca Adrian Martis, Andrei Nanu, Vasile Crestin si alte 10 persoane raman in arest, iar omul de afaceri Marius Locic poate lua legatura cu sotia sa.

Instanta a admis un singur recurs fata de arestare, respectiv cel al Liviei Bobu, in cazul careia a decis inlocuirea acestei masuri preventive cu interdictia de a nu parasi tara.

Alte opt persoane au ramas cu interdictie de a parasi tara, potrivit deciziei ICCJ.

Integral in Mediafax.ro