Cojocaru, Volksbank: Populatia economiseste tot mai mult la banci, fiind precauta pe timp de criza

Data publicarii: 15-03-2013 | Finante-Banci

Populatia incepe sa economiseasca tot mai mult la banci, desi dobanzile sunt la niveluri scazute, punand precautia, pe timp de criza, mai presus decat castigurile din dobanzi, considera vicepresedintele Volksbank Lucian Cojocaru.

"Din ce se vede pana acum, persoanele fizice incep sa economiseasca tot mai mult, in timp ce resursele pe zona persoanelor juridice scad. Cred ca, desi dobanzile devin cateodata real negative, precautia pe care lumea incearca s-o aiba din ce in ce mai mult in perioade de criza precumpaneste si oamenii tind sa economiseasca chiar daca, pe perioade scurte, dobanzile nu sunt cele mai bune", a afirmat Cojocaru, dupa o conferinta.

El a admis ca, intr-o oarecare masura, bancile au ramas singura alternativa sigura pentru economisire, fiind preferate de populatie in pofida dobanzilor reduse.

Cojocaru nu se asteapta la o scadere a economisirii populatiei in banci, desi anul trecut dobanzile la depozite au fost real negative.

  Vicepresedintele Volksbank considera ca dobanzile din banci sunt foarte bune comparativ cu alte tari si vor ramane la acelasi nivel in acest an, probabil cu o mica scadere pentru lei, mentionand ca banca pe care o reprezinta va urmari ce se intampla in piata in privinta dobanzilor si se va alinia.

El a apreciat totodata ca oamenii isi vor tine banii in banci atat timp cat considera ca dobanzile sunt corecte.

Integral in Gandul.info

Ultimele stiri pe BankNews.ro: