Oficialii CE, FMI si BCE se afla in Cipru pentru discutii, dupa respingerea taxei pe depozite

Data publicarii: 20-03-2013 | Finante-Banci

O misiune a Comisiei Europene, FMI si BCE se afla in Cipru pentru discutii privind controlul capitalului si mentinerea bancilor inchise pana la sfarsitul acestei saptamani, a afirmat o sursa oficiala europeana, dupa ce Parlamentul cipriot a respins acordul convenit in weekend.

Parlamentul cipriot a refuzat marti seara sa accepte taxarea depozitelor bancare pentru finantarea unui acord de bailout, convenit sambata cu scopul de a mentine statul mediteranean in zona euro, informeaza Bloomberg.

  Ministrul luxemburghez al Finantelor, Luc Frieden, a cerut colegilor sai din zona euro sa se intalneasca urgent in sedinta pentru a pune la punct un nou pachet.

Banca Centrala Europeana (BCE) trebuie sa decida daca va acorda mai mult timp Ciprului sau daca va taia liniile de finantare catre bancile cipriote, deschizand calea pentru intrarea tarii in default.

"Nu este un rezultat bun, nici pentru Cipru, nici pentru zona euro, si trebuie sa cautam impreuna alternative la pachetul negociat", a afirmat Frieden, citat de Bloomberg.

El considera ca rezultatul votului din parlamentul cipriot reprezinta "o veste foarte trista", insa decizia trebuie respectata.

"Tot ce conteaza acum este sa luam toate masurile necesare pentru a asigura stabilitatea zonei euro", a adaugat oficialul.

Integral in Mediafax.ro