Grecia va iesi din recesiune in 2014, inregistrand o crestere de 0,6% (Reuters)

Data publicarii: 07-10-2013 | International

Grecia va iesi anul viitor din recesiune, se arata in proiectul de buget pe 2014 prezentat luni in Parlament, acesta fiind unul din cele mai importante semnale ca tara a depasit cea mai dificila perioada a crizei datoriilor, transmite Reuters.

Produsul Intern Brut al Greciei va inregistra in 2014 o crestere de 0,6%, datorita redresarii investitiilor si a exporturilor, inclusiv turismul, se arata in proiectul de buget.

De asemenea, Grecia a confirmat ca anul acesta va inregistra un usor excedent bugetar primar, conditia impusa de creditorii internationali pentru o noua stergere a datoriei. Șeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a afirmat recent ca zona euro va adopta probabil in luna noiembrie o decizie privind al treilea program de asistenta financiara pentru Grecia, dupa ce inspectorii internationali finalizeaza evaluarea situatiei tarii.

Potrivit autoritatilor elene si oficialilor FMI, Grecia va avea nevoie de alte 10 - 11 miliarde de euro, incepand din a doua jumatate a lui 2014 si pana in 2015

Grecia ar urma sa raporteze un excedent bugetar primar de cel putin 340 milioane de euro in 2013, a declarat, luni, adjunctul ministrului elen de Finante, Christos Staikouras, la prezentarea in Parlament a proiectului de buget. Pentru 2014 se estimeaza ca Atena va inregistra un excedent bugetar primar de 1,6% din PIB.

Deficitul bugetar general ar urma sa ajunga la 2,4% din PIB anul viitor, iar datoria publica va ajunge la 174,5% din PIB. Pentru acest an Guvernul se asteapta la un declin al Produsului Intern Brut de 4% si o rata a somajului de 27%.

Premierul elen Antonis Stournaras a declarat recent ca se asteapta la un declin de aproximativ 3,8% al PIB-ului Greciei in acest an, fata de o scadere de 4,2% estimata anterior.

Grecia spera ca o revenire pe crestere, dupa sase ani de recesiune, va majora veniturile Guvernului si va ajuta Atena sa evite noi masuri dure de austeritate, pentru a indeplini tintele fiscale stabilite cu creditorii internationali.

Incurajat de cele mai recente date privind PIB-ul Greciei, premierul Antonis Samaras a cerut reprezentantilor UE, BCE si FMI sa nu mai solicite alte concedieri, reduceri de pensii si salarii.

Produsul Intern Brut al Greciei este in declin din trimestrul trei al anului 2008. Desi Grecia a beneficiat in ultimele luni de cresterea optimismului privind viitorul tarii, dupa ce temerile privind iesirea din zona euro s-au atenuat, economia arata putine semne de redresare, iar rata somajului a ajuns in mai la nivelul record de 27,6%. 

Sursa: AGERPRES