Parlamentul a decis: Procesele pe clauze abuzive se muta la un Tribunal special, inclusiv cele in derulare

Data publicarii: 31-10-2013 | Finante-Banci

Proiectul de lege care permite infiintarea tribunalelor speciale, la care se vor judeca spetele de natura economica, inclusiv procesele pe clauze abuzive, a fost aprobat de catre Senat, camera decizionala. Un amendament trimite la acest tribunal, ce urmeaza sa isi inceapa functionarea prin ordin al ministrului, toate procesele aflate pe rolul instantelor, care au spete economice.

Senatul, camera decizionala, a aprobat ieri Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciara.

Proiectul a fost inaintat de catre Guvern si a fost adoptat rapid de catre Parlament. Potrivit expunerii de motive, aceste tribunale ar prelua cauze care au ca obiect societati, registrul comertului, concurenta neloiala, insolventa, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale.

Intentia manifestata de ministrul de Justitie este ca si litigiile pe clauze abuzive sa ajunga la o instanta de acest tip. Acest lucru vine in conditiile in care de la 1 octombrie au intrat in vigoare doua noi articole la legea 193/2000 care spun ca procesele pornite de ANPC sau de asociatiile de consumatori pot duce la eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele care le contin.

Potrivit textului de lege, "tribunalele specializate preiau cauzele de competenta tribunalului in domeniile in care functioneaza".

Decizia de incepere a activitatii apartine ministrului, la fel si competentele

Ministrul Justitiei este cel care va stabili cand si cum vor incepe sa functioneze aceste tribunale specializate.

"Datele la care vor incepe sa functioneze tribunalele specializate, judetele si localitatile in care vor incepe sa functioneze, denumirea acestora, precum si domeniile in care vor functiona se stabilesc, in mod esalonat, prin ordin al ministrului justitie, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii", se arata in textul de lege.

Integral in Economica.net