Cursul BNR a urcat la 4,4684 lei/euro, MAXIMUL din ultimele doua luni jumatate

Data publicarii: 03-12-2013 | Finante-Banci

Moneda nationala a continuat sa se deprecieze in prima parte a zilei, ca urmare a deciziei presedintelui Basescu sa nu aprobe memorandul cu FMI, astfel ca BNR a publicat un curs de referinta in crestere, la 4,4684 lei/euro, reprezentand cel mai ridicat nivel din ultimele doua luni si jumatate.

Rata de schimb afisata marti este cu 3,25 bani peste nivelul de luni, de 4,4359 lei/euro. Un curs superior, de 4,4711 lei/euro, a fost anuntat de banca centrala pe 25 septembrie. Totodata, cursul de schimb leu/dolar american a crescut cu 1,91 bani, la 3,2936 lei/dolar.

1 EUR 4.4684 +0.0325 +0.73 %

1 USD 3.2936 +0.0191 +0.58 %

Leul s-a depreciat si in raport cu francul elvetian, cursul de referinta urcand la 3,6352 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

Cursul a urcat pana la un maxim de 4,4780 lei/euro pe piata interbancara, pe rulaje in crestere, potrivit dealerilor, care spun ca jucatorii mizeaza pe termen scurt pe deprecierea leului, ca urmare a suspendarii acordului cu FMI.

Integral pe InComeMagazine.ro