Orasenii intentioneaza sa cheltuiasca, in medie, 1.541,68 lei cu ocazia sarbatorilor de iarna

Data publicarii: 04-12-2013 | Finante-Banci

Studiul a fost realizat pe un esantion reprezentativ pentru Bucuresti si orasele cu peste 100.000 locuitori, in perioada 21 - 27 noiembrie 2013. Au fost intervievate telefonic 800 persoane cu varsta cuprinsa in intervalul 18 - 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,46%.

Mos Nicolae, o sarbatoare importanta pentru romani, determina 81,8% dintre persoanele intervievate sa ofere cadouri celor dragi, suma medie estimata a fi cheltuita in acest scop fiind de 289,57 lei. In ceea ce priveste tipul cadourilor alese, respondentii vor oferi celor dragi, cu acesta ocazie, dulciuri (54,3%), articole de imbracaminte / incaltaminte (41,3%), precum si jucarii (36,1%).

In acest an, bugetul mediu total alocat pentru Craciun si Revelion inregistreaza o crestere comparativ cu anul anterior atingand valoarea de 1.541,68 lei (acesta a avut valoarea de 1.255,47 lei in 2012, 1.046,75 lei in 2011, 1.052,48 lei in anul 2010 si 1.523,29 lei in 2009). Principalul motiv de crestere a acestui buget poate fi faptul ca preturile la majoritatea produselor si a serviciilor de pe piata romaneasca au crescut in decursul anului. Un procent de 33,5% dintre respondenti afirma ca acest buget este mai mic decat cel din 2012, astfel putem concluziona si de aici, ca aceasta crestere a bugetului mediu alocat pentru Sarbatorile de Iarna constituie o crestere relativa cauzata, in primul rand, de maririle de preturi.

Cresterea bugetului alocat pentru Craciun si Revelion se resimte la categoria de produse alimentare (carne, cozonac etc.), bugetul mediu pe care respondentii intentioneaza sa-l aloce pentru mancare si bautura fiind de 600,76 lei (comparativ cu 501,04 lei in 2012, 422,27 lei in 2011, 491,54 lei in 2010 si 556,13 lei in 2009).

O crestere este inregistrata si pentru categoria de produse nealimentare. Astfel, pentru produsele nealimentare specifice Sarbatorilor de Iarna (haine, incaltaminte, cosmetice etc.), orasenii intentioneaza sa aloce, in medie 498,63 lei (comparativ cu 414,08 lei in 2012, 397,72 lei in 2011, 302,07 in 2010 si 321,09 lei in 2009).

In ceea ce priveste calatoriile/excursiile organizate in perioada Sarbatorilor de Iarna, se inregistreaza de asemenea o crestere, persoanele intervievate sunt dispuse sa aloce un buget mediu de 1.524,47 lei (comparativ cu 1.384,17 lei in 2012, 1.332,41 lei in 2011, 1.351,79 lei in 2010 si 1.312,50 lei in 2009). 

O alta categorie de cheltuieli prilejuita de Sarbatorile de Iarna este cea a "iesirilor in oras/la restaurant”. Pentru aceasta, persoanele intervievate intentioneaza sa aloce, in medie, aproximativ aceeasi suma ca si anul trecut (378,02 lei).

Si in acest an, majoritatea respondentilor (87,1%) intentioneaza sa ofere cadouri celor dragi cu ocazia Craciunului si a Revelionului. Suma medie pe care intentioneaza sa o cheltuiasca in acest an, pentru aceste cadouri este de 465,25 lei. Cei mai multi intentioneaza sa cumpere articole de imbracaminte/incaltaminte (52,1%), cosmetice/parfumuri (35,2%), jucarii (34,1%) sau ciocolata/cafea (19,8%) spre a le oferi cadou celor dragi de Craciun si Revelion. Principalele categorii de persoane catre care se vor indrepta aceste cadouri sunt: sotul/sotia, partenerul(a) (87,5%), copiii (63,8%) precum si parintii (33,7%) respondentilor.

Cei care au declarat ca bugetul aferent cheltuielilor ocazionate de Sarbatorile de Iarna (Craciun/Revelion) este mai mic in comparatie cu anul anterior, au mentionat ca principal motiv diminuarea bugetului, fie prin scaderea nivelului veniturilor (63,3%), fie datorita cresterii ponderii altor cheltuieli.

Un sfert dintre respondentii intervievati (25,6%) au declarat ca vor utiliza internetul pentru realizarea cumparaturilor de produse si servicii cu ocazia Sarbatorilor de Iarna. Pe primul loc intre modalitatile de utilizare a internet-ului mentionate de catre acestia se situeaza achizitionarea de diverse produse (73,7%), pe locul doi se situeaza cautarea de informatii asupra ofertelor diferitelor magazine (42,4%), iar pe cel de-al treilea realizarea de comparatii intre preturile produselor/ serviciilor.

Mai mult de jumatate dintre respondenti (55,5%) nu isi vor cumpara brad natural de Craciun anul acesta. Principalul motiv este faptul ca acestia au deja un brad artificial (40,4%) pe care il vor impodobi si in acest an.

Mai mult de o treime dintre respondenti (38,0%) au sustinut ca exista produse pe care si-ar dori sa le achizitioneze cu ocazia Sarbatorilor de Iarna dar nu-si permit sa o faca din cauza limitarilor financiare.

Cele mai frecvente produse dorite, dar care nu pot fi achizitionate din cauza surselor financiare limitate sunt: produsele TV & electronice (19,4%), produsele IT (16,4%), electrocasnicele (13,5%) si carnea (13,5%).

In ceea ce priveste Revelionul 2014, majoritatea respondentilor aleg sa petreaca in tara (90,1%), in timp ce numai 7,1% dintre respondenti sunt dispusi sa petreaca Revelionul in strainatate. 

Dintre cei care vor petrece Revelionul in tara, 73,6% vor petrece alaturi de familie, prieteni in propriile locuinte sau ale prietenilor, 12,6% vor petrece intr-o statiune montana/balneara din Romania, iar 9,3% vor merge la un restaurant/club.