Emisiunile de titluri de stat pentru populaţie rămân un obiectiv scriptic pentru Finanţe. Iar Trezoreria vrea să reducă în continuare valoarea titlurilor

Data publicarii: 10-04-2014 | Finante-Banci

Titlurile de stat pentru populaţie rămân pe agendă, Ministerul Finanţelor reafirmând în noua strategie pentru managementul datoriei publice intenţia de aanaliza oportunitatea de a emite „instrumente specifice pentru populaţie“. Acest obiectiv s-a regăsit şi în strategiile din anii trecuţi, dar până acum nu s-a concretizat.

Trezoreria urmăreşte să lărgească baza de investitori, să susţină piaţa titlurilor de stat şi să promoveze procesul de economisire pe termen lung, iar pentru a realiza acest lucru readuce în discuţie şi intenţia de a lansa obligaţiuni indexate, potrivit Strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2014-2016.

La titlurile de stat pentru populaţie Ministerul Finanţelor a renunţat în 2005. (Prima dată Finanţele au vândut titluri indexate la inflaţie în 2004, când marja aplicată peste rata inflaţiei era de 5%. Astfel de titluri protejează investitorii de riscul inflaţiei.)

SURSA: ZF.