Giganţii financiari ai lumii, speriaţi de cutremurele din Vrancea. Se scumpesc asigurările de locuinţă
Data publicarii: 15-04-2014 | Finante-BanciCompaniile de reasigurare, adică firmele care preiau o bună parte a riscurilor de catastrofă asigurate în România, se uită cu foarte mare precauţie la ţara noastră. Unele dintre ele au renunţat deja să reasigure firmele din România iar cele care au rămas percep tarife din ce în ce mai mari. Din această cauză, dar şi din alte motive, poliţele de locuinţă se vor scumpi substanţial anul acesta.
Frecvenţa risicată a inundaţiilor şi, mai ales, perspectiva din ce în ce mai apropiată a unui cutremur de amploare se vor traduce în preţuri mai mari pentru asigurările de locuinţă, produse obligatorii prin lege.
Situaţia în piaţă este atât de tensionată încât se pune chiar problema unei creşteri de preţ pentru asigurările emise de către PAID, aşa numitele poliţe obligatorii de asigurare împotriva calamităţilor, al căror preţ a fost fixat prin lege la 20 de euro pentru locuinţele din materiale moderne de construcţie şi 10 euro pentru cele din chirpici.
în fapt, PAID a realizat încă de anul trecut, împreună cu mai mulţi specialişti şi beneficiind de consultanţa AON Benfield, un studiu ale cărui concluzii duceau spre nevoia de majorare a preţului. Respectivul studiu a fost subiect de discuţie în CSA şi, ulterior, în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară(ASF) care are şi puterea de decizie în acest sens.
AON Benfield este o companie de consultanţă în asigurări, cu venituri de 10 miliarde de dolari în 2013.
O majorare a preţului este cu atât mai plauzibilă cu cât este de aşteptat ca portofoliul PAID să crească substantial anul acesta. Specialişti vorbesc despre o sporire a numărului de poliţe obligatorii cu pînă la 200%, în condiţiile în care, potrivit legii modificate, orice poliţă de locuinţă emisă în România va include şi component obligatorie de la PAID.
Continuarea, pe Economica.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall