Gabriels vrea să ducă Banca Comercială Carpatica în Top 10, prin fuziuni şi parteneriate

Data publicarii: 28-04-2014 | Finante-Banci

Johan Gabriels, directorul general al Băncii Comerciale Carpatica (BCC) vrea ca banca să ajungă una dintre primele 10 din România, în urma campaniei de „fuziuni şi parteneriate”, aprobată vineri de acţionarii ale căror voturi nu au fost supendate de BNR.

„Ne-am propus să devenim una dintre primele 10 bănci din Romania prin fuziuni şi parteneriate. în piaţa financiar-bancară a zilelor noastre, trebuie să ai o cotă de piaţă mai mare de 3%, pentru a avea un profit sustenabil. Acest lucru poate fi realizat prin creştere organică, dar asta presupune prea mult timp, astfel că, pentru banca noastră, cea mai eficientă soluție ar fi fuziunea cu o altă bancă”, a declarat Johan Gabriels, directorul general (CEO) al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), răspunzând întrebărilor ECONOMICA.NET.

Vineri, Johan Gabriels a obţinut aprobarea să caute bănci cu care BCC să fuzioneze, având susţinerea a aproape jumătate din voturile acţionarilor, în condiţiile în care Banca Naţională suspendase cealaltă jumătate de voturi. Jumătatea suspendată aparţine fondatorului băncii Ilie Carabulea (41%) şi principalilor săi parteneri.

BCC era pe locul 20 în topul băncilor pe anul 2011, cu active de 3,7 miliarde de dolari şi o cotă de piaţă de puţin peste 1,07%. Doi ani mai târziu banca nu se apropiase de primele 15 bănci din top, clasificate după activele bilanţiere. Ar fi avut active de peste 5 miliarde de lei, dar a vândut o parte a portofoliului de titluri de stat, pentru de 1,04 miliarde de lei.

Lidera pieţei este BCR cu active de 70 de miliarde, iar primele 10 bănci au active de peste 12 miliarde de lei, potrivit topului realizat de ZF.ro.

Atractivitatea BCC ar fi aceea că ar fi una dintre puţinele bănci din România care nu „au dificultăţi legate de indicatorul de lichiditate”, potrivit lui Johan Gabriels. Directorul general al Băncii Carpatica  spune că aceasta este „una dintre băncile cu cea mai mare lichiditate de pe piaţa românească şi acest lucru ne face un candidat atractiv pentru o fuziune cu o altă bancă, una care nu stă la fel de bine din acest punct de vedere”.

Continuarea, pe Economica.