Martie, cea mai bună lună pentru creditul în lei din perioada de criză: finanţările au crescut cu 2 mld. lei

Data publicarii: 30-04-2014 | Finante-Banci

Creditul în lei pentru populaţie şi firme a crescut cu 2 mld. lei în martie, aceasta fiind practic cea mai bună lună pentru finanţările în monedă locală de la începutul crizei încoace. Se conturează astfel tot mai vizibil trendul de înlocuire a creditelor în valută cu finanţări în lei, semnalat de bancheri încă de anul trecut.

Stocul creditelor în lei acordate de bănci companiilor şi clienţilor individuali a depăşit 88 miliarde de lei luna trecută, fiind cu 4,7% peste nivelul consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor BNR.

Doar faţă de luna februarie ritmul de creştere este de 2,3%, cel mai rapid avans lunar din decembrie 2008 încoace.

Martie a marcat totodată şi cel mai rapid ritm anual de creştere înregistrat din februarie 2013 încoace. Creditarea în valută a scăzut cu 8% an la an. Trendul de înlocuire a creditelor în valută cu împrumuturi în lei este vizibil mai ales în ceea ce priveşte finanţările acordate companiilor, care au început să prindă curaj şi să se împrumute în monedă locală după ce dobânzile au scăzut sub pragul de 10% pe an.

Continuarea, in ZF.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: