Departamentul de Justiţie a cerut Citigroup peste 10 miliarde de dolari pentru închiderea unei investigaţii

Data publicarii: 16-06-2014 | Finante-Banci

Departamentul de Justiţie a cerut Citigroup peste 10 miliarde de dolari pentru închiderea unei investigaţii legate de vânzarea de obligaţiuni garantate de ipoteci înaintea crizei financiare din 2008, potrivit unei persoane apropiate situaţiei, transmite Bloomberg.

Procurorii au întrerupt luni discuţiile cu reprezentanţii Citigroup şi se pregătesc să dea în judecată banca, după ce instituţia financiară a oferit sub 4 miliarde de dolari pentru închiderea investigaţiei.

Sursa a precizat că Departamentul dee Justiţie ar putea declanşa procesul cel mai devreme săptămâna viitoare.

Procuratura americană a adoptat o poziţie similară şi în discuţiile cu Bank of America, care a oferit o sumă de peste 12 miliarde de dolari, care este însă sub solicitarea Departamentului de Justiţie, de 17 miliarde de dolari.

Citigroup se numără printre cel puţin opt bănci investigate de Departamentul de Justiţie pentru inducerea în eroare a investitorilor în legătură cu valoarea obligaţiunilor garantate prin ipoteci, atunci când preţurile s-au prăbuşit.

între băncile investigate se mai află Credit Suisse Group şi Wells Fargo.

Continuarea, pe ZF.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: