Ponta: Voi lucra cu Voinea şi Gherghina până când îşi vor prelua efectiv funcţiile la BNR

Data publicarii: 18-06-2014 | Finante-Banci
Premierul Victor Ponta a declarat marţi că va continua să lucreze şi se va sfătui cu ministrul Bugetului, Liviu Voinea, şi cu secretarul de stat de la Finanţe Gheorghe Gherghina până când ambii îşi vor prelua efectiv funcţiile în conducerea BNR, cea de viceguvernator şi, respectiv, de membru în CA al Băncii Naţionale.

'Oricând, de astăzi începând, până-n octombrie, oricând găsesc un înlocuitor, atunci voi discuta (cu Liviu Voinea - n.r.)', a declarat premierul întrebat dacă a avut o discuţie cu ministrul Bugetului în privinţa înlocuirii acestuia din funcţie, având în vedere că Liviu Voinea va pleca la BNR ca guvernator începând cu luna octombrie.

Victor Ponta a adăugat că atât Liviu Voinea, ca ministru al Bugetului, cât şi Gheorghe Gherghina, ca secretar de stat la Finanţe, se vor ocupa de pregătirea rectificării bugetare din această vară.

'Şi el şi domnul Gherghina, cum să nu se ocupe? Şi mai devreme (de rectificarea bugetară - n.r.) dacă pleacă trebuie să mă ajute pentru că amândoi şi domnul Voinea şi domnul Gherghina sunt oameni cu care am lucrat foarte, foarte apropiat, foarte strâns în aceşti doi ani şi jumătate şi, oricum, vreau să mă ajute în continuare până când vor pleca efectiv în octombrie la BNR. Atunci nu mai au voie prin statutul lor să mă ajute în mod oficial. însă, până atunci, evident că mă voi sfătui cu ei pentru că, repet, am lucrat doi ani şi ceva împreună şi e perioada în care România a avut cele mai bune rezultate inclusiv bugetare, nu doar economice, şi fiscal-bugetare. E perioada în care am ajuns de la un uriaş deficit de pe vremea prim-ministrului Boc la unul din cele mai scăzute deficite din Europa. Vă daţi seama că am lucrat bine cu ei dacă ne uităm la rezultate', a afirmat premierul.

SURSA: ECONOMICA.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: