CEC ar putea avea nevoie de capital după verificarea activelor cu „şublerul“ european

Data publicarii: 18-06-2014 | Finante-Banci

CEC Bank, deţinută de statul român, începe astăzi verificarea calităţii activelor după metodologia europeană, acesta fiind primul pas în procesul de aderare la mecanismul european de supraveghere unică.

Verificarea calităţii activelor trebuie derulată la băncile cu risc sistemic, care nu au o bancă-mamă din străinătate şi astfel vor avea o relaţie directă cu autoritatea de supraveghere europeană.

Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank, a declarat că are emoţii în privinţa acestei verificări, întrucât activitatea se măsoară cu un alt „şubler“, iar la finalul unei verificări de regulă sunt date o serie de recomandări, care ar putea consta în creşterea capitalurilor sau a provizioanelor.

„Când ai un acţionar care e statul român, unde deciziile de majorare a capitalului se iau cu viteză mai redusă decât în alte cazuri, îţi pui problema cum se vor rezolva astfel de aspecte, dar să sperăm că nu va fi nevoie.“

CEC Bank este controlată integral de statul român prin in¬ter¬mediul Minis¬terului Finan¬ţe¬¬lor. CEC şi-a majorat capitalul în ultimii ani exclusiv din profiturile obţinute pentru că re¬stricţiile europene privind aju-torul de stat nu au mai permis ministerului să aducă bani noi.

Evaluările derulate de CEC Bank fac parte din procesul de pregătire a băncilor pentru a face parte din mecanismul unic de supraveghere al uniunii bancare europene. România, care nu face parte din zona euro, a aderat voluntar la uniunea bancară.

Banca Centrală Europeană (BCE) va prelua de la autorităţile naţionale activitatea de supraveghere a băncilor.

Aceasta va supraveghea direct băncile semnificative din statele membre, care au active de peste 30 mld. euro sau active care depăşesc 20% din Produsul Intern Brut al ţării de origine. De asemenea, vor fi supravegheate direct cele mai mari trei bănci din fiecare stat.

Continuarea, în ZF.