Cea mai periculoasă “bulă” din economie, datoriile suverane, ar putea exploda în doi ani

Data publicarii: 25-06-2014 | Finante-Banci

Datoriile suverane umflă “bula supremă”, care este posibil să explodeze în următorii doi ani în condiţiile în care procesul este alimentat de ratele de dobândă aflate sub media pe termen lung, a avertizat investitorul şi miliardarul american Wilburn Ross.

“Am presimţit de ceva timp că bula supremă va fi cea a datoriilor suverane, care va cuprinde atât SUA cât şi alte ţări, pentru că ratele de dobândă sunt departe de reîntoarcerea la medie”, a afirmat Ross pentru CNBC. El este specializat pe investiţii în obligaţiuni emise de state cu probleme financiare.

Ross a explicat că rata de dobândă medie a obligaţiunilor cu scadenţa de 10 ani din ultimii zece ani este de aproximativ 4%. Dacă ratele se întorc la valoarea medie, vor cauza  pierderi în piaţa obligaţiunilor suverane cu maturităţi mari şi vor afecta mai ales instrumentele de împrumut cu venit fix.

Miliardarul crede că reducerea emisiunilor de titluri precum creditele ipotecare securitizate şi bonurile de trezorerie în perioada de după criza creditelor sub-prime a izolat piaţa de o parte din efectele retragerii graduale a programului prin care Rezerva Federală, banca centrală americană alimentează economia şi pieţele cu lichiditate cumpărând active, aşa numitul proces de “tapering”.  

Investitorii trebuie să ţină cont şi de riscul de refinanţare atunci când cumpără active, a spus Ross.

Banii ieftini injectaţi pe pieţe prin relaxarea cantitativă atât de Fed cât şi de Banca Centrală Europeană au dus la reluarea investiţiilor în obligaţiunile emise de ţările de la periferia zonei euro.

Ross, care şi-a vândut toate acţiunile de la Banca Irlandei, a spus că a investit recent în Grecia. Omul de afaceri a justificat această vânzare prin ponderea prea mare căpătată de investitiţie în portofoliul său şi a precizat că gestul nu a avut nimic de a face cu economia Irlandei.

SURSA: ZF.