Afacerile centrului de outsourcing al Société Generale în România au urcat cu peste 50% anul trecut

Data publicarii: 14-07-2014 | Finante-Banci

Société Generale European Business Services (SG EBS), centrul de externalizare deschis de grupul francez în România pentru deservirea sucursalelor din Europa, şi-a crescut anul trecut afacerile şi profitul cu peste 50%, la 31,3 milioane lei (7 mil. euro), respectiv un câştig net de 3 milioane lei.

Compania, înfiinţată în România în anul 2011 având ca acţionari BRD - Groupe Societe Generale şi Genefinance, o divizie a grupului francez, funcţionează ca un shared service center, o platformă cu experţi în domeniile financiar-contabil şi resurse umane (HR) care să să deservească sucursale şi filiale Societe Generale din Europa.

SG EBS a avut în primul an de funcţionare 16 angajaţi şi afaceri de 3,32 milioane lei, cu o pierdere înregistrată la finele anului de 4,5 milioane lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.

Anul trecut, compania a ajuns la 144 de salariaţi şi continuă să recruteze intensiv personal pentru serviciile pe care le furnizează, publicând numeroase anunţuri de angajare pe site-urile de profil.

SURSA: Mediafax.