BCR raporteaza un profit net de 603,4 milioane de lei in primul semestru din 2015

Data publicarii: 10-08-2015 | Finante-Banci
BCR a raportat un profit net de 603,4 milioane de lei (135,7 milioane de euro) dupa prima jumatate a anului, fata de pierderi de 280,2 milioane de lei in perioada similara a anului trecut, se arata intr-un comunicat al bancii remis, vineri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, profitul a fost sustinut de costuri de risc substantial mai scazute, ca
urmare a calitatii mai bune a portofoliului de credite dupa restructurarea extensiva a bilantului din 2014.

BCR a trecut pe profit dupa primul trimestru al acestui an, cand a afisat un rezultat net de 344 milioane de lei (77,1 milioane de euro). La sfarsitul anului 2014, BCR anunta pierderi de 2,8 miliarde lei, determinate de provizioane de risc substantial mai ridicate, pe baza deciziei de a accelera solutionarea portofoliului istoric de credite cu probleme.

La 30 iunie 2015, profitul operational s-a cifrat la 778,5 milioane de lei, in scadere cu 28,9% fata de perioada similara din anul precedent.

In activitatea bancara retail, vanzarile de credite garantate a crescut cu 34% anual. Soldul creditelor performante retail a fost de aproximativ 16,9 miliarde de lei, in contextul unui volum al creditelor rambursate sau ajunse la maturitate mai mic decat al creditelor nou acordate. Cu o valoare de 9,9 miliarde de lei, portofoliul total de credite pentru locuinte a continuat sa creasca fata de 9,45 miliarde de lei la sfarsitul anului 2014.

In activitatea corporate, portofoliul de credite nou acordate s-a ridicat la un miliard de lei, in
prima jumatate a anului, in timp ce volumul total al creditelor corporate performante s-a ridicat la
aproximativ 11,9 miliarde de lei, fata de 11,5 miliarde de lei la finalul anului 2014.
Ponderea creditelor neperformante (NPL) a scazut la 23,1%, la 30 iunie 2015, comparativ cu
29,3% la 30 iunie 2014, iar rata de acoperire a NPL s-a situat la 76,9%, semnificativ peste nivelul de 64,6% din iunie 2014.

Veniturile nete din dobanzi au scazut cu 17,5%, la 1,014 miliarde de lei (224,9 milioane de
euro), de la 1,229 miliarde de lei (276,1 milioane de euro) in semestrul 1 2014, iar veniturile nete din
comisioane s-au redus cu 5,2%, la 341,9 milioane de lei (76,9 milioane de euro), de la 360,6 milioane
de lei (86 milioane de euro), pe seama comisioanelor mai mici din administrarea
creditelor si conturilor curente, precizeaza banca. Venitul operational a scazut cu 16,8% la 1,5
miliarde de lei (337,4 milioane de euro), de la 1,804 miliarde de lei (405,4 milioane de euro) in prima
jumatate a anului trecut, in special datorita veniturilor nete din dobanzi mai reduse, impreuna cu un
rezultat din tranzactionare mai scazut.

Cheltuielile administrative generale au ajuns la 721,9 milioane de lei (162,4 milioane de
euro), mai ridicate cu 2% comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Raportul cost-venit a avansat la 48,1% in semestrul 1 2015, fata de 39,2% in S1 2014.

Raportul de solvabilitate conform standardelor locale (doar banca) in mai 2015 se afla la
nivelul de 19,6%, peste cerintele obligatorii ale Bancii Nationale a Romaniei (minim 10%).
Depozitele de la clienti au scazut usor, cu 1,5%, la 39,30 miliarde de lei (8,79 miliarde de
euro) la 30 iunie 2015, evolutia pozitiva a depozitelor retail fiind compensata de o scadere sezoniera a
depozitelor corporate.

Potrivit comunicatului citat, depozitele clientilor raman principala sursa de finantare a BCR,
in timp ce banca beneficiaza de surse de finantare diversificate, incluzand compania mama.
'BCR se concentreaza pe creditarea in lei, cu scopul de a inversa pe termen mediu si lung
mixul de valute din portofoliul de credite in favoarea monedei locale si pentru a utiliza la maximum
capacitatea puternica de autofinantare in lei', se mentioneaza in comunicatul citat.

AGERPRES