SUA extind investigatiile privind emisiile poluante la BMW, Chrysler, General Motors, Land Rover si Mercedes

Data publicarii: 05-10-2015 | Economie

Agentia pentru Protectia Mediului din SUA (EPA) a extins investigatiile privind falsificarea rezultatelor testelor antipoluare si la alte modele diesel, produse de BMW, Chrysler, General Motors, Land Rover si Mercedes-Benz, a anuntat publicatia britanica 'Financial Times' (FT), transmit DPA si Reuters.

Grupul german Volkswagen (VW) este acuzat ca ar fi manipulat rezultatele testelor facute de autoritatile SUA cu privire la emisiile vehiculelor, prin instalarea unui software care permitea masinilor sa indeplineasca standardele referitoare la poluare in timpul testelor, dar nu si in timpul operatiunilor normale. Din acest motiv, nivelul poluarii era mai ridicat, sustine Agentia pentru Protectia Mediului din SUA (EPA). Volkswagen a oprit vanzarea masinilor diesel Passat, Jetta, Golf si Beetle.

EPA verifica cel putin 28 de modele diesel pentru a a determina daca VW a fost singurul grup care a falsificat rezultatele testelor antipoluare sau mai sunt si alte companii auto care au folosit acel soft, sustine FT, citand un document obtinut de ziar.

Luna trecuta, Reuters a raportat ca EPA si oficialii din California vor testa si alte vehicule pentru a verifica daca nu au instalate dispozitive frauduloase. Scandalul VW a determinat EPA sa inaspreasca testele pentru toti producatorii.
La Bursa de la Frankfurt, actiunile Volkswagen au scazut, vineri dimineata, pana la 92,75 euro, cel mai redus nivel din octombrie 2011, investitorii fiind ingrijorati de amploarea si costurile scandalului.

Cel mai recent anunt privind deschiderea unei anchete impotriva Volkswagen a venit vineri din Franta. Procuratura a demarat o investigatie preliminara asupra VW in urma informatiilor referitoare la instalarea unui software care permitea masinilor sa indeplineasca standardele referitoare la poluare in timpul testelor, dar nu si in timpul operatiunilor normale. Guvernul de la Paris ia in considerare retragerea subventiilor pentru masinile implicate in scandal.

Miercuri, grupul german a anuntat ca in Franta exista 948.064 autovehicule cu motoare diesel echipate cu softul care permitea manipularea testelor de emisie. Masinile afectate apartin marcilor Volkswagen, Seat, Audi, Skoda si Volkswagen Vehicule Comerciale.

Grupul auto german Volkswagen este implicat intr-un scandal de amploare, dupa ce a recunoscut ca a echipat 11 milioane de vehicule vandute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane in Germania) cu un soft care falsifica rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a fortat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost inlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche, una dintre cele 12 marci care apartin Volkswagen.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 marci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi si Bugatti, dar si camioanele MAN si Scania.

AGERPRES