MFP a imprumutat joi 500 de milioane de lei de la banci, pe 27 de luni, la un randament de 1,7% pe an

Data publicarii: 09-10-2015 | Finante-Banci

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a imprumutat, joi, 500 de milioane de lei de la banci, printr-o emisiune de obligatiuni de stat cu maturitatea reziduala la 27 de luni, la un randament mediu de 1,7% pe an.

Valoarea din prospectul emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar bancile au transmis oferte in valoare totala de aproape 1,4 miliarde de lei.

Vineri va fi organizata o licitatie suplimentara prin care statul vrea sa atraga inca 75 milioane de lei la randamentul stabilit in licitatia de joi.

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a planificat imprumuturi de 3,4 miliarde de lei de la bancile comerciale in luna octombrie, prin opt licitatii de certificate de trezorerie si obligatiuni de stat, iar sumele astfel atrase sunt destinate refinantarii datoriei publice si finantarii deficitului bugetului de stat.

Cele 3,4 miliarde de lei ar putea fi completate cu alte 300 de milioane de lei din alocarile sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.

Conform prospectelor de emisiune, MFP va organiza doua licitatii de certificate de trezorerie cu discont, in valoare de 700 de milioane de lei fiecare, pe 15 si, respectiv, 22 octombrie.

De asemenea, vor fi organizate sase licitatii de obligatiuni de tip benchmark, cu o valoare totala de doua miliarde de lei, cu scadente la trei, 10 si 15 ani. Prima licitatie de obligatiuni benchmark este programata luni, 5 octombrie, are o valoare de 100 de milioane de lei si maturitatea la 15 ani.

In 2015, MFP intentioneaza sa imprumute de pe piata interna circa 10 - 12 miliarde lei prin emisiuni de certificate de trezorerie si 25 - 28 miliarde de lei prin emisiuni de obligatiuni benchmark.

AGERPRES