Subventionarea pretului energiei pentru toti consumatorii casnici este ineficienta (secretar de stat)

Data publicarii: 05-02-2016 | Economie

Ministerul Energiei are ca prioritate definirea consumatorului vulnerabil, intrucat sistemul actual, in care toti consumatorii casnici de energie platesc preturi reglementate sub cele de piata, nu este o solutie durabila pe termen lung, a declarat vineri Cristian Busu, secretar de stat in cadrul ministerului de resort.

"Ministerul Energiei, după cum am precizat în planul strategic publicat la mijlocul lunii ianuarie, are ca prioritate legislativă definirea consumatorului vulnerabil și a consumatorului protejat, în context european. Ca principii, trebuie să se înțeleagă că sărăcia energetică este o chestiune strâns legată de sărăcie în general și de politicile sociale ale statului. Considerăm că subvenționarea energiei prin prețuri reglementate sub prețul de piață către toți consumatorii casnici nu este o soluție durabilă pe termen lung. Creează atât inechități — toți consumatorii trebuie protejați în mod egal, cât și ineficiență economică", a spus Bușu, prezent la conferința de lansare a Aspen Energy Lab.

El a precizat că procesul de deschidere a pieței către concurență, respectiv procesul de liberalizare a pieței de energie, nu este numai o obligație europeană asumată de România în vederea integrării în piața unică europeană de energie, ci este și un proces benefic pentru consumatori.

"Proiectul de lege privind venitul minim garantat, care conține o secțiune pentru ajutoarele pentru locuire, în fapt ajutoare pentru energie, este un minim foarte bun. Dar dincolo de aceste procese interne considerăm că discuția despre vulnerabilitatea în fața sărăciei energetice trebuie mutată la nivel european. Facem demersuri în această direcție, cu atât mai mult cu cât Comisia Europeană, în prezent, a început să se concentreze pe funcționarea piețelor de retail", a completat secretarul de stat.

El a subliniat că, din moment ce vorbim de o piață unică de energie, teoretic, consumatorii vor putea să-și aleagă un furnizor de energie din ce țară doresc. "În acest context, trebuie să vorbim și de linii comune pentru protecția consumatorilor, obligații de informare din partea furnizorilor, de reeșalonare a plăților pe principii comune", a adăugat oficialul ministerial.

Potrivit acestuia, termenul de 15 septembrie, asumat de Ministerul Energiei pentru finalizarea Strategiei Energetice 2016 — 2030, cu perspectiva anului 2050, va putea fi atins fără niciun fel de problemă.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: