Borc: Prezenta oficialilor Ministerului Economiei in adunarile generale ale actionarilor ar putea sa nu mai fie remunerata

Data publicarii: 11-02-2016 | Economie

Prezenta oficialilor Ministerului Economiei in adunarile generale ale actionarilor ar putea sa nu mai fie remunerata, a anuntat, joi, ministrul de resort, Costin Borc, intr-o conferinta de presa.

"I-am mai prezentat premierului, de asemenea, un set de măsuri pe care vrem să le implementăm în ceea ce privește prezența reprezentanților statului în adunările generale ale acționarilor și în consiliile de administrație și selecția personalului executiv. Am pus accent pe câteva lucruri care nouă ni se par absolut normale, cum ar fi de exemplu prezențele în AGA să nu mai fie remunerate, maximum doi reprezentanți ai statului, conform prevederilor legii, un tutelar și un supleant, neremunerați. Ei vor îndeplini mandatul pe care îl vor primi, în cazul ministerului, gândit în scopul implementării strategiei ministerului și strategiei românești în industriile respective, în întreprinderile respective", a spus Borc.

În acest sens, el a precizat că își dorește ca ministerul să nu mai fie administratorul direct al companiilor din subordine.

"Vrem să responsabilizăm consiliile de administrație și vrem ca ministerul să nu fie administratorul direct al acestor societăți. Reprezentanții ministerului nu vor putea să aibă funcție de președinte în CA. Nu poți să fii director general în minister și președinte în consiliul de administrație. Nu ai timp să faci aceste lucruri dacă vrei să le faci bine. Nu suntem în favoarea prezenței corpului de control sau a Departamentului de audit în consiliile de administrație. Este un conflict de interese", a explicat ministrul.

În altă ordine de idei, Costin Borc a afirmat că vrea implementarea unui management profesionist în industria de apărare.

"I-am prezentat premierului o țintă de 13 întreprinderi în care Ministerul Economiei este acționar majoritar la care vom implementa Ordonanța 109 în forma ei actuală, printre care se află Societatea Națională a Sării, Societatea Națională a Apelor Minerale, Cupru Min, Conversmin. Considerăm necesar ca în industria de apărare și în întreprinderile din această industrie să implementăm un management profesionist. Chiar dacă astăzi prevederile Ordonanței 109 nu ne obligă, putem ca selecțiile pe care le facem, să le facem în mod profesionist. Numai așa vom putea să ne prezentăm ca un partener de nădejde pentru înzestrarea Armatei Române", a subliniat ministrul.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: