Deutsche Bank lanseaza un program de rascumparare de obligatiuni pentru a-i linisti pe investitori

Data publicarii: 13-02-2016 | Economie

Actiunile grupului bancar german Deutsche Bank au inregistrat vineri dupa amiaza o crestere de aproape 10%, dupa ce grupul bancar german a anuntat ca va rascumpara obligatiuni in valoare de aproximativ cinci miliarde de euro, in incercarea de a-i linisti pe investitori cu privire la situatia sa financiara, informeaza AFP.

Deutsche Bank a precizat că va lansa o ofertă pentru răscumpărarea unor obligațiuni în valoare de trei miliarde de euro precum și o altă ofertă pentru răscumpărarea unor bonduri denominate în dolari în valoare de două miliarde de dolari. 'Poziția solidă de lichidități a băncii îi permite să răscumpere aceste titluri fără a-și modifica planul de finanțare pe 2016', a precizat cea mai mare bancă germană într-un comunicat de presă.

De la începutul anului și până marți, acțiunile Deutsche Bank au înregistrat o scădere de aproape 41% după ce luna trecută banca a raportat pierderi de 6,8 miliarde de euro pentru 2015. Scăderea a continuat după apariția unor îngrijorări cu privire al capacitatea băncii de a putea plăti o serie de instrumente financiare complexe care ajung la maturitate în data de 30 aprilie.

În replică, Deutsche Bank a anunțat că are suficiente fonduri pentru a face plățile, în timp ce directorul general John Cryan și ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schauble, au dat asigurări că Deutsche Bank este o bancă solidă.

Sursa: Agerpress