Franta: Acordul de zece miliarde de euro dintre Orange si Bouygues a esuat
Data publicarii: 02-04-2016 | EconomiePropusul acord dintre Orange si Bouygues pentru crearea celui mai mare operator de telecomunicatii din Franta a esuat vineri, incheind astfel incercarile de a atenua razboiul preturilor care a afectat marjele lor de profit, transmite Reuters.
Colapsul acordului de zece miliarde de euro (11,4 miliarde de dolari) este o lovitură pentru cele două companii și Guvernul francez, care s-a implicat profund în negocieri.
Anterior, cele două companii au fixat data de 31 martie 2016 drept termen limită pentru a ajunge la un acord complex de fuziune care va implica atât statul francez, unul din acționarii importanți de la Orange, precum și rivalii Iliad și SFR, cărora ar urma să le fie vândute o parte din activele Bouygues Telecom pentru ca fuziunea cu Orange să primească aprobările necesare din partea Autorității pentru concurență.
Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că eșecul negocierilor a fost cauzat de divergențele dintre miliardarul Martin Bouygues și ministrul Economiei, Emmanuel Macron, privind influența pe care omul de afaceri ar fi obținut-o în Orange, unde Guvernul deține 23% din acțiuni.
"Într-o piață în care posibilitatea consolidării este acum exclusă pe termen lung, Bouygues Telecom își va continua strategia sa independentă", se arată în declarația grupului Bouygues. Și Orange, cel mai mare operator francez de telefonie, a confirmat eșecul negocierilor.
"Ei se vor lovi unii pe alții. Statul are o mare responsabilitate în asta. Cel mai mult are de pierdut Bouygues", a apreciat analistul Francois Mallet, de la Kepler Chevreux.
Anterior, cele două companii au fixat data de 31 martie 2016 drept termen limită pentru a ajunge la un acord complex de fuziune care va implica atât statul francez, unul din acționarii importanți de la Orange, precum și rivalii Iliad și SFR, cărora ar urma să le fie vândute o parte din activele Bouygues Telecom pentru ca fuziunea cu Orange să primească aprobările necesare din partea Autorității pentru concurență.
Dacă această operațiune s-ar fi concretizat, numărul jucătorilor de pe piața franceză de telecomunicații s-ar fi redus de la patru la trei, iar entitatea combinată ar fi avut o cotă de peste 50% pe segmentul telefoniei mobile. În schimb, noua societate ar fi fost nevoită să vândă o parte din active către rivalii Free și SFR și, de asemenea, să se angajeze să limiteze consecințele sociale pentru angajații Bouygues Telecom.
Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de țări, are 247 de milioane de clienți, dintre care 185 de milioane abonați la serviciile de telefonie mobilă. Orange a realizat anul trecut vânzări de 39 de miliarde de euro și avea 155.000 de angajați la nivel mondial. Compania este lider de piață în România, cu 10,205 milioane de clienți și venituri de 453,9 milioane de euro la 30 iunie 2015.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall
- Genesis Property: Aproape 70% dintre tinerii Gen Z au nevoie sa lucreze cel putin 3 zile pe saptamana de la birou pentru a fi productivi si a colabora eficient cu echipa
- 21 de companii românești premiate în programul Deloitte „Best Managed Companies”
- EY România: Anul 2024 stă sub semnul creșterii poverii fiscale pentru toți contribuabilii români
- Studiu Deloitte 2024: impactul riscurilor cibernetice, reglementărilor de mediu și creșterii dobânzilor asupra pieței Imobiliare