Aproximativ 7,14 milioane de persoane detineau permis de conducere, la 31 decembrie 2015
Data publicarii: 04-04-2016 | EconomieNumarul persoanelor care detineau permis de conducere valabil si inregistrat in Romania se situa, la 31 decembrie 2015, la aproximativ 7,14 milioane, dintre care 4,84 milioane erau barbati, reiese din statistica Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultata de AGERPRES.
Potrivit sursei citate, cele mai multe permise auto au fost eliberate în municipiul București, respectiv pentru 921.033 de persoane. Capitala este urmată în clasament de județele: Cluj (284.070), Timiș (281.307), Constanța (276.249), Prahova (272.944), Argeș (238.771), Dolj (228.254), Brașov (225.477), Suceava (217.705), Bihor (209.074) și Iași (206.741).
La polul opus, cu cele mai reduse rate de eliberare a permiselor de conducere, s-au clasat județele Giurgiu — cu 73.549 persoane, Ialomița (70.569) și Covasna (70.424).
Datele DRPCIV arată, totodată, că, din totalul celor 7,14 milioane de permise eliberate până la 31 decembrie 2015, circa 2,30 de milioane erau deținute de femei, iar 4,84 milioane de către bărbați.
Pe grupe de vârstă, majoritatea documentelor ce atestă dreptul de a conduce un autovehicul aparține persoanelor între 31 și 50 de ani (3,32 milioane), urmate de cele între 51 și 70 de ani (1,78 milioane) și cele între 21 și 30 de ani (1,42 milioane).
Pe de altă parte, 423.329 de persoane de peste 71 de ani dețineau un permis de conducere valabil, la fel și 189.281 de persoane cu vârste între 18 și 20 de ani. Totodată, 1.035 de persoane de sub 18 ani aveau în posesie un permis auto valabil.
Codul rutier specifică faptul că vârsta minimă pentru obținerea permisului de conducere este de 16 ani împliniți, pentru categoriile de vehicule AM (moped — vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 km/h, dar nu depășește 45 km/h), A1 (motociclete cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg; tricicluri cu motor cu puterea maximă de 15 kW) și B1 (cvadricicluri a căror masă proprie nu depășește 400 kg sau 550 kg pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri).
Statistica oficială arată că 7,05 milioane persoane dețineau permise eliberate pentru categoria B, respectiv autovehicule a căror masă totală maximă autorizată nu depășește 3.500 kg și a căror număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de opt.
Raportul DRPCIV cuprinde strict numărul deținătorilor de permise de conducere, nu cel al numărului de permise auto. Vârsta deținătorilor s-a calculat relativ la data transmisă drept criteriu, respectiv data de referință a statisticii — 31 decembrie 2015.
Conform statisticii DRPCIV, parcul auto național din România însuma, la sfârșitul anului 2015, aproximativ 6,6 milioane de unități, în creștere cu 5,27% față de perioada similară a anului precedent, când număra 6,27 milioane de exemplare.
Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unități erau încadrate în categoria autoturismelor, în creștere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau consemnate 4,9 milioane de autoturisme.
La nivelul Bucureștiului erau înregistrate, la finele lui decembrie, 1,19 milioane de autovehicule, dintre care 956.664 unități, consemnate la categoria autoturisme.
La capitolul uzură, circa 2,56 milioane de mașini aveau o vechime mai mare de 12 ani, în scădere cu 12,31%, în comparație cu aceeași perioadă din anul 2014. De asemenea, aproximativ 1,89 de milioane de vehicule cuprinse în parcul auto național erau încadrate la o vechime cuprinsă între 6-10 ani, în timp ce 1,76 milioane de unități aveau un grad de uzură între 11-15 ani. În același timp, aproximativ 1,20 milioane de mașini erau mai vechi de 20 de ani.
De asemenea, din totalul celor 5,15 milioane de autoturisme înmatriculate în România, 302.054 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani, mai multe cu 52,7% față de datele publicate la finalul anului 2014, când erau consemnate 197.741 de unități. În plus, la nivel general, 3,484 milioane de români au preferat mașinile Diesel, iar 2,760 milioane cele pe benzină.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall