Romania a preluat presedintia Consiliului Silvicultorilor Europeni, incepand din 1 aprilie
Data publicarii: 05-04-2016 | EconomiePresedintia Consiliului Silvicultorilor Europeni (CEF) a fost preluata de Romania, incepand cu data de 1 aprilie, in fruntea acestui for fiind numit Marian Stoicescu, presedintele Confederatiei Consilva, au anuntat marti oficialii organizatiei profesionale si sindicale a silvicultorilor.
CEF este cea mai importantă organizație profesională a silvicultorilor din Europa, cu peste 58.000 de membri silvicultori din 13 țări (Bosnia-Herțegovina, Croația, Finlanda, Franța, Italia, Germania, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina și Ungaria).
Noul președinte al CEF a fost ales de către membrii board-ului organizației europene, care au adoptat, în aceeași ședință, și Strategia și Programul de acțiuni CEF.
Potrivit Consilva, obiectivele majore ale Strategiei Consiliului Silvicultorilor Europeni pentru perioada următoare sunt: susținerea la nivel național, european și global a intereselor silvicultorilor, membri CEF, reprezentarea organizațiilor membre și a silvicultorilor la instituțiile internaționale, precum ONU, Consiliul Europei, Parlamentul European, Consiliul European, Comisia Europeană, în legătură cu domeniul silviculturii, mediului natural, rezervelor de bioenergie, lemn și biomasă, respectiv domeniul relațiilor de muncă.
De asemenea, se are în vedere promovarea prevederilor Declarației Silvicultorului, cu scopul recunoașterii și implementării lor în instituțiile statelor europene și internaționale.
La nivelul Consiliului European, CEF își va consolida statutul de observator acreditat în procesul Forest Europe și se va implica în forurile din care face parte pentru definitivarea Acordului Legal și Obligatoriu pentru Pădurile din Europa, inițiativă a miniștrilor care răspund de păduri, din 46 de state europene întruniți în Conferința Ministerială a Forest Europe.
În ceea ce privește contribuția CEF la soluționarea problematicii sectorului silvic din România, reprezentanții Consilva consideră că un dialog atât cu instituțiile europene, cât și cu cele care răspund de silvicultură este foarte important.
'Expertiza membrilor Consiliului Silvicultorilor Europeni va fi folosită în identificarea și promovarea de soluții pentru problematica sectorului silvic, atât din România, cât și din celelalte țări europene. Modul de gospodărire a pădurilor în Europa, ca de altfel în întreaga lume, se face prin management forestier durabil, care are în vedere dezvoltarea și susținerea tuturor celor trei funcții ale pădurii — funcția economică, funcția socială și funcția ecologică — aceste funcții fiind unitare și egale', notează Marian Stoicescu.
Potrivit organizației, România este singura țară din Uniunea Europeană (UE) și din Europa unde există fenomenul de distrugere a pădurilor, fiind tăiate ilegale 400.000 de hectare de păduri din sectorul silvic privat.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall