Productia nationala de autovehicule a scazut cu 4,1%, in T1; vanzarile au crescut cu 17,3% (APIA)
Data publicarii: 15-04-2016 | EconomieProductia nationala de autovehicule a scazut, in primul trimestru din 2016, cu 4,1%, pana la 101.866 de unitati, comparativ cu acelasi interval din anul anterior, in timp ce vanzarile consemnate, in volum de 25.762 de unitati, s-au majorat cu 17,3%, arata datele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), publicate vineri.
În România, vânzările în luna martie 2016, precum și cele din întreg trimestrul I, au fost, ca și în anii precedenți, susținute de achizițiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din totalul pe primele 3 luni fiind de 89% (față de 11% persoane fizice), iar în cazul autoturismelor de 86% (față de 14% persoane fizice).
Pe un alt palier al analizei, cel legat de impactul autovehiculelor rulate, se observă faptul că, în primele trei luni din 2016, importurile de autoturisme rulate au crescut, comparativ cu 2015, cu 25,3%, ceea ce face ca raportul dintre cele rulate și cele noi să fie unul în creștere, respectiv de 3,8 autoturisme rulate la unul nou.
Potrivit APIA, pe ansamblul pieței, livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) noi au înregistrat, în primele trei luni din 2016, o creștere generală de 17,3%, față de aceeași perioadă din 2015, cifră în interiorul căreia avem autoturismele cu un avans de 11,4%.
În acest an, s-a înregistrat cea mai bună lună martie din ultimii 7 ani (2010 — 2016) în privința vânzărilor, precizează sursa citată.
La nivel sectorial, în intervalul ianuarie — martie 2016, s-au fabricat 101.866 autovehicule, cu 4,1% mai puțin decât în perioada similară din 2015, dar în creștere cu 21,7% față de luna precedentă (februarie). Dintre acestea, 87.791 au fost produse de Dacia și 14.075 de către Ford. Volumele cele mai mari le-a înregistrat modelul Dacia Duster, din care au fost fabricate 50.301 unități (cu 22,7% mai mult decât în primele trei luni din 2015), urmat de Dacia Sandero (14.411 unități, cu 6,3% mai puțin decât în 2015), Ford B-MAX (14.075 unități, cu 13,7% mai puțin decât în 2015), Dacia Logan (11.711 unități, mai puțin cu 48,9%) și Dacia Logan MCV (11.368 unități, +7,3%).
În ceea ce privește exporturile, analiza APIA relevă faptul că, în primele trei luni ale anului, s-au livrat 89.346 de unități, în scădere cu 10,8% comparativ cu perioada similară din anul 2015. Cel mai exportat model a fost Dacia Duster (47.329 unități) — în creștere față de perioada similară din anul anterior cu 16,6%, urmat de Ford B-MAX (14.084 unități,—13,6%), Dacia Sandero (10.827 unități,—21,6%), Logan MCV (9.942 unități,—5,4%) și Dacia Logan (7.164 unități,—62,1%).
Conform statisticii de specialitate, la capitolul vânzărilor, din totalul celor 25.762 de unități consemnat în primele trei luni ale anului în curs, autoturismele reprezintă 77,4%, cu 19.951 de unități (+11,4%).
Topul pe mărci, după primele trei luni, este condus de Dacia, cu 5.514 unități (27,6% cotă de piață, pe un volum în scădere cu 11,8% față de 2015), urmată de Volkswagen cu 2.244 unități (11,2% cotă de piață, volume în creștere cu 38,9% față de 2015), Skoda 2.097 unități (10,5% din total piață, volume în creștere cu 20,9%), Ford 1.327 unități (6,7% din total piață, volume în scădere cu 0,8%), Renault 1.227 unități (6,2% cotă de piață, volume mai mari cu 9,8%) și Opel, 695 unități (3,5% din total piață, volume mai mici cu 0,6%).
Pe modele, cu cele 2.277 unități livrate pe piața autohtonă, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primul trimestru din 2016, urmat de Dacia Sandero (1.117 unități), Dacia Duster (1.059), Skoda Octavia (947) și Volkswagen Polo (620).
În funcție de țara de proveniență a autoturismelor, situația se prezintă astfel: 25,5% sunt de proveniență autohtonă, 22,3% sunt fabricate în Germania, 11,8% sunt din Cehia, 9% din Spania și 7% din Franța.
APIA menționează, în acest context, că vânzările de autoturisme din producția autohtonă au scăzut, în primele trei luni din 2016, cu 15,2% față de aceeași perioadă din 2015, în timp ce vânzările de autoturisme din import au înregistrat o creștere importantă, respectiv de 24,8%.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall